Orice si mai nimic!

Statul român de la 1859 la 1916. Proiecte şi realizări

2010-05-17T17:25:00.001+03:00

Statul român de la 1859 la 1916. Proiecte şi realizări

După 1859, unirea trebuia consolidată şi erau necesare reforme care să aducă societatea românească şi statul la un nivel cu adevărat european.

Consolidarea unirii
În primii ani ai domniei lui Cuza se desfăşoară acţiuni pentru:
- recunoaşterea dublei alegeri (a)
- realizarea unirii depline (b)
a: în cadrul conferinţei de la Paris (1859) Franţa, Anglia, Rusia, Sardinia recunosc dubla alegere. Austria şi Turcia şi-au dat acordul mai târziu (decembrie 1859).
b: Cuza a început demersurile pentru unirea deplină şi a trecut la unificarea instituţională:
- Au fost unificate serviciile de vamă, telegraf şi cursul monetar;
- a fost stabilită capitala la Bucureşti;
- s-a înfiinţat primul minister unit - ministerul de război;
- s-a adoptat o stemă nouă (vulturul şi zimbrul;)
- şi-au început activitatea comisia centrală şi înalta curte de justiţie şi casaţie de la Focşani.
În septembrie 1861 puterile europene reunite la conferinţa de la Constantinopol au recunoscut deplina unire numai pe timpul domniei lui Cuza. Astfel la 22 ianuarie 1862, s-a constituit primul guvern unic condus de Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie şi-a deschis lucrările prima adunare legislativă unificată.
În 1863, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a fost adoptat, în actele interne şi titulatura domnească, numele de România.

Făurirea statului Modern
În paralel cu întemeierea statului naţional român s-a acţionat pentru modernizarea instituţiilor şi societăţii. În anii 1862-1865 au fost adoptate o serie de reforme care au pus bazele organizării instituţionale a statului român modern. Alături de Cuza, un rol important în această operă reformatoare l-a avut Mihail Kogălniceanu, devenind prim-ministru în 1863.
În decembrie 1863, a fost adoptată legea secularizării averilor mănăstireşti (secularizare = trecerea în patrimoniul statului a unui bun aparţinând bisericii sau monarhiei); acestea reprezentau 25,6% din teritoriul ţării.
Probleme au apărut în legătură cu legea rurală. Cuza va organiza lovitura de stat de la 2 mai 1864 în urma căreia a fost dizolvata adunarea legislativă şi s-au adoptat prin plebiscit (plebiscit = consultarea populaţiei care se pronunţă prin da sau nu asupra unei probleme importante) o nouă lege electorală şi o nouă constituţie: statutul dezvoltator al convenţiei de la Paris:
- domnul se bucura de largi prerogative;
- se înfiinţau instituţii noi: Corpul Ponderator sau Senatul (parlamentul devenea bicameral);
- votul censitar, dar censul era mai scăzut.
La 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală:
- ţăranii erau împroprietăriţi în funcţie de numărul de vite (erau 3 categorii: fruntaşii (cei cu 4 boi); mijlocaşii (cei cu 2 boi); pălmaşii);
- pământul trebuia plătit în 15 ani; nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani.
În 1864 a fost adoptată legea instrucţiunii publice:
- învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit;
- se înfiinţau universităţile din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864).
Au fost adoptate şi alte reforme: codul civil, codul penal, etc. Demersul său reformist a deranjat forţele politice conservatoare, în vreme ce moderaţia care a caracterizat programul politic le-a deranjat pe cele radicale. Conservatorii şi liberal radicali, grupaţi în "monstruasa coaliţie" l-au silit pe Cuza să abdice la 11 februarie 1866.

Consolidarea statului modern
Înlăturarea lui Cuza a atras reacţia puterilor europene. Se auzeau voci care cereau desfacerea unirii. Se dorea aducerea unui prinţ străin. Ideea nu era nouă:
- fusese formulată şi în programul "partidei naţionale" în 1802;
- a fost susţinută şi de contele Walewski în 1856;
- reluată de adunările ad-hoc din 1857.
Prin aducerea prinţului străin se urmăreau:
- Consolidarea statului naţional;
- asigurarea stabilităţii interne;
- sprijin diplomatic pe plan extern.
Coroana ţării a fost oferită lui Filip de Flandra, iar după refuzul acestuia, lui Carol de Hohenzollern - Sigmaringen, susţinut de Napoleon al III-lea şi de regele Prusiei. La 10 mai 1866, Carol a depus în faţa parlamentului jurământul în calitate de domn al României (1866-1914).
La 1 / 13 iulie 1866 a fost promulgată constituţia. Deşi prezenta unele limite, constituţia din 1866 a fost una din cele mai liberale din zona central şi est-europeană şi a deschis calea pluralismului politic.
Statul modern care avea la bază această constituţie s-a consolidat monarhia, parlamentul şi partidele politice erau factori decisivi ai puterii.
- Monarhia a asigurat un anumit echilibru politic intern;
- au luat naştere partidele politice: PNL - 1875, PC-1880;
- s-au conturat doctrinele liberale („prin noi înşine”) şi conservatoare („paşii mărunţi”) exprimând căi prin care cele două partide vedeau progresul ţării.
Evenimentul cel mai important al sfârşitului de secol XIX îl reprezintă cucerirea independenţei de stat.

Cucerirea independenţei de stat
Carol I punea deschis în 1873 în consiliu de miniştrii problema dobândirii independenţei.
Clasa politică susţinea ideea:
- cei mai mulţi liberali (I.C.Brătianu, Mihail Kogălniceanu) erau pentru o apropiere de Rusia în vederea unei acţiuni antiotomane deschise;
- conservatorii susţineau că pericolul expansiunii ruse era iminent şi optau pentru relaţii bune cu Austro-Ungaria şi pentru neutralitate în cazul unui război RusoTurc.
În 1875-1876 a început „noua criză orientală” prin declanşarea luptei antiotomane duse de Boznia-Herţegovina, Bulgaria, Serbia, Munte Negru.
România şi-a proclamat neutralitatea şi a încercat (fără succes) să obţină independenţa pe căi diplomatice.
Calea obţinerii independenţei prin luptă devenea tot mai iminentă în condiţiile în care constituţia otomană din decembrie 1876 considera România „provincie privilegiată” a imperiului.
La 4 - 17 aprilie 1877, la Bucureşti se semna o convenţie româno-rusă:
- se permitea trecerea armatelor ruse prin ţară;
- Rusia se angaja să respecte drepturile politice şi integritatea României.
La 12 aprilie 1877 Rusia a declarat război otomanilor şi armatele sale au început trecerea prin România. Turcii văzând că România nu acţionează realizează că există o înţelegere şi bombardează localităţile Bechet, Carabia, Islazete. Romanii reacţionează bombardând Vidinul şi Turtucaia. Practic războiul începuse. În acest context, la 9 mai 1877 era proclamată independenţa de stat a României.
În iunie 1877 ruşii au trecut Dunărea. Propunerea lui I.C.Brătianu, şeful guvernului român privind cooperarea militară a fost respinsă de ruşi. Înfrângerile armatei ruse la plevna l-au determinat pe marele duce Nicolae, comandantul forţelor ruse, să ceară sprijin.Prin telegrama din 19 iulie 1877 îi cerea lui Carol să se alăture armatei sale. În august armata română a trecut Dunărea ajungând la Plevna unde forţele militare româno-ruse au fost puse sub comanda lui Carol I.
La 30 august 1877 are loc asaltul asupra Plevnei. Singurul succes al zilei a fost cucerirea de către români a redutei Griviţa I. Ulterior se va accepta propunerea lui Carol I de a cucerii Plevna prin asediere.
La 9 noiembrie 1877 armata română cucereşte Rahova desăvârşind încercuirea Plevnei.
La 28 noiembrie 1877, Plevna capitula. Osman Paşa, conducătorul Plevnei, se va preda colonelului Cerchez.
După căderea Plevnei armata rusă se îndreaptă spre constantinopol, în timp ce armata română acţionează în zona Vidin - Belogradcik. Romanii se remarcă în bătălii precum cea de la Smârdan. Otomanii capitulează în ianuarie 1877.
La 19 februarie 1877 se semna tratatul de la San Stefano:
- se recunoştea independenţa României;
- Dobrogea era cedată Rusiei, care îşi rezervă dreptul de a o schimba cu cele 3 judeţe din sudul Basarabiei;
- creştea puterea Rusiei.
Marile puteri, nemulţumite, organizează un congres de pace la Berlin 1878. Prin tratatul de la Berlin (1 iulie 1878):
- se recunoştea independenţa României;
- România primea Dobrogea, Delta Dunării, Insula Şerpilor, dar pierdea cele 3 judeţe din Basarabia luate de Rusia.
După obţinerea independenţei, românii din teritoriile aflate sub stăpânire străină considerau eliberarea lor doar o "chestiune de timp". Statul român a continuat să acorde atenţie românilor din celelalte teritorii:
- susţinerea culturală a românilor din Balcani;
- acţiuni politice pentru sprijinirea memorandiştilor (1892-1894).
Pe plan extern, în contextul deteriorării relaţiilor româno-ruse, România s-a orientat spre puterile centrale. România a aderat în 1883 la puterile centrale (tripla alianţă).

Proiectul făuririi României mari
Ideea unirii politice a Transilvaniei cu Principatele Române a apărut de la începutul secolului XIX:
- la Naum Râmniceanu (1802);
- la Ion Budai Deleanu (1804).
Aceste planuri reluate după 1838 de A.G.Golescu şi I.Campineanu au inclus în programele lor politice unirea celor 3 principate.
Aceste idei apar şi în timpul revoluţiei de la 1848.
După revoluţie, Dimitrie Brătianu utiliza pentru prima dată sintagma "România Mare" (1852).
Deşi se afla în alianţă cu tripla alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) în secret, Guvernul de la Bucureşti acorda sprijin "Naţionaliştilor" ardeleni. Liga culturală (1891) cuprindea mulţi cărturari de peste munţi care susţineau cauza naţională. În 1914 Liga şi-a luat numele de "Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor", expresie a caracterului său politic.
După 1900 orientarea politică externă a României indică îndepărtarea de tripla alianţă.
În 1912-1913 se desfăşoară două războaie balcanice. România participă la al II-lea război împotriva Bulgariei (1913). Nicolae Iorga afirma că acolo, peste Dunăre începea "războiul nostru pentru eliberarea Ardealului".

Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu

2010-05-17T17:23:00.001+03:00

Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu

În ultimul deceniu al secolului XIV, turcii au ajuns la Dunăre ameninţând Ţările Române, Ungaria, Polonia. Încercărilor Poloniei şi Ungariei de a controla spaţiul românesc li se adaugă şi pericolul Otoman.

Diplomaţie şi conflicte în secolele XIV şi XV

În lupta pentru apărarea ţării, în Evul Mediu, românii au îmbinat rezistenţa armată şi diplomaţia.
Rezistenţa Ţărilor Române împotriva expansiunii Otomane a fost ilustrată de personalităţi precum Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi alţii.
Mircea cel Bătrân (1386-1418)
- a fost domnul Ţării Româneşti;
- a fost primul domn care a dus o politică de cruciadă;
- câţiva ani după ocuparea tronului a continuat confruntarea cu Ungaria, al cărei rege, Sigismund de Luxemburg, nutrea veleităţi expansioniste. Pentru a preveni o acţiune ostilă din partea Ungariei, Mircea încheie un tratat de alianţă cu regele Poloniei, Vladislav Jagello (1389).
- tratatul era încheiat în condiţii de egalitate;
- îşi promiteau ajutor militar, mai ales împotriva Ungariei;
- creşterea pericolului Otoman l-a determinat pe Mircea să-şi orienteze politica externă spre Ungaria. Astfel la 7 martie 1395, la Braşov, Mircea încheia un tratat de alianţă cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.
- prima alianţă antiotomană din istoria sud-estului European;
- încheiat de pe poziţii de egalitate din moment ce regele maghiar îi recunoştea titlurile de Duce de Făgăraş şi Ban de Severin.
Preluarea Dobrogei (1388-1389), sprijinul acordat sârbilor în bătălia de la Câmpia Mierlei (Kossovopolje - 1389), politica de alianţe l-au adus pe Mircea în conflict cu otomanii.
O puternică armată otomană condusă de sultanul Baiazid îl atacă pe domnul muntean. Bătălia se dă la Rovine (10 octombrie 1394 sau 17 martie 1395). Victoria obţinută de Mircea consolida reafirmarea Ţării Româneşti. Deşi victorios, Mircea îşi pierde temporar tronul (ocupat de Vlad Uzurpatorul).
Victoria de la Rovine a încurajat Ungaria şi statele occidentale să organizeze o cruciadă antiotomană. Fidel cauzei creştine, Mircea a participat la cruciadă. Confruntarea decesivă s-a dat la Nicopole (septembrie 1396) şi s-a încheiat cu Victoria turcilor, pericolul otoman menţinându-se la Dunăre.
Cu ajutorul voievodului transilvaniei, Ştibor, Mircea îşi recuperează tronul (decembrie 1396).
Apogeul politicii externe a lui Mircea îl reprezintă amestecul direct în luptele pentru tron din Imperiul Otoman. În 1402, Baiazid este înfrânt la Ankara de mongolii lui Timur Lenk. Baiazid este luat prizonier, ulterior găsindu-şi moartea. În Imperiul Otoman izbugnesc lupte pentru tron.
Mircea a încercat să îndepărteze primejdia otomană sprijinind diverşi pretendenţi: Musa şi Mustafa. Fără succes, întrucât învingător iese Mahomed I. Reacţia nu întârzie. La începutul lui 1417, sultanul invadează Ţara Românească, anexează Dobrogea şi impune lui Mircea plata unui tribut. Tot acum turcii ocupau Giurgiu şi Turnu de unde puteau lansa atacuri mai uşor.
Diplomaţia domnului muntean a făcut din Ţara Românească un factor politic important în sud-estul Europei, vecinii căutându-I alianţă.

Iancu de Hunedoara (1441-1456)

- a fost voievodul Transilvaniei;
- prin acţiunile militare, dar şi prin diplomaţie a reuşit să întârzie pătrunderea turcilor în Europa centrală;
- în 1441 începe campanile pentru alungarea turcilor învingând pe Beiul de Semendria în Serbia;
- împreună cu regele Ungariei iniţiază Campania cea lungă (1443-1444). Se încheie după 6 luni în care au fost susţinute 6 lupte şi s-a pătruns în peninsula Balcanică pe 300 km. La Seghedin (1444) este încheiată o pace pe 10 ani, avantajează pe Iancu şi pe regele Ungariei. Pacea este ruptă de regele Ungariei la solicitările papei. Încep pregătirile de cruciadă la care participă şi Iancu. Bătălia se dă la Varna (10 noiembrie 1444) şi este câştigată de turci.
- Iancu nu abandonează lupta şi, la Belgrad 1456 obţine o strălucită victorie împotriva lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolelui.

Vlad Ţepeş (1448; 1456-1462; 1476)

- a fost domnul Ţării Româneşti;
- în 1459 refuză să mai plătească tribut otomanilor atrăgând riposta acestora. După dejucarea unui plan al sultanului de-al prinde, Vlad a declanşat în iarna 1461-1462 Campania de la Dunăre distrugând dispozitivul otoman din zonă.
- Reacţia otomanilor a fost imediată. Sultanul Mahomed al II-lea atacă Ţara Românească (1462). Vlad Ţepeş a declanşat în apropiere de Târgovişte celebrul atac de noapte (16/17 iunie 1462), provocând panică în tabăra turcească. Mahomed al II-lea va ordona retragerea. După trecerea primejdiei boierimea sprijină ocuparea tronului de către Radu cel Frumos.
- Ajuns în Transilvania, Vlad cade victimă unor scrisori compromiţătoare şi este întemniţat din ordinul lui Matei Corvin.
La insistenţele lui Ştefan cel Mare este eliberat şi reocupă tronul pentru scurt timp (1476).

Ştefan cel Mare (1457-1504)
-a fost domnul Moldovei.
- La începutul domniei pe primul plan s-au aflat raporturile cu Polonia şi Ungaria.
- Ca şi predecesorii săi, Ştefan a căutat să contracareze tendinţele de dominaţie ale Ungariei prin apropiere de Polonia.
- În aprilie 1459 încheie, cu regele Poloniei Cazimir al IV-lea, Tratatul de la Overchelăuţi:
- îl recunoaşte ca suzeran pe regele Polonez.
- regele polonez îl recunoştea ca domn pe Ştefan cel Mare şi îi fixa rivalului lui Ştefan (Petru Aron) domiciliul departe de hotarele Moldovei.
- Deteriorarea relaţiilor cu Ungaria s-au datorat pretenţiilor de suzeranitate manifestate de Matei corvin, regele Ungariei,protecţiei pe care acesta o acordă lui Petru Aron şi mai ales faptului că Ungaria stăpânea chilia. Cucerirea chiliei de către Ştefan .
În 1465 a declanşat conflictul cu Ungaria.
Matei Corvin atacă Moldova. Bătălia se dă la Baia (decembrie 1467), Victoria aparţine lui Ştefan şi a însemnat emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea Ungariei.
Relaţiile cu Otomanii
În 1473 Ştefan cel Mare a declarat ruperea legăturilor cu Imperiul ottoman încetând să mai plătească tributul. Deasemenea Stefan va fi preocupat de instalarea pe tronul Ţării Româneşti a unui domn fidel atitudinii antiotomane.
Atitudinea ostilă a domnului moldovean atrage reacţia otomană. O puternică armată (120000 oameni) condusă de Soliman Paşa este trimisă în Moldova. Bătălia s-a dat la Podul înalt (Vaslui) 10 ianuarie 1475) şi s-a încheiat cu Victoria lui Ştefan. Ştefan s-a aşteptat la o nouă campanie otomană aşa că la 25 ianuarie 1475 trimite o scrisoare monarhilor europeni pentru a cere sprijin. A primit doar scrisori de încurajare.
În 1475 turcii cuceresc Caffa şi Mangop. În aceste împrejurări grele pentru Moldova, Ştefan se orientează spre o alianţă cu Ungaria. La 12 iulie 1475, la Iaşi, Ştefan încheia o alianţă cu Matei Corvin, regele ungar:
- cei doi monarhi îşi făgăduiau ajutor reciproc împotriva otomanilor;
- îndepărtarea pretendenţilor la tron;
- tratatul punea capăt vechilor duşmănii.
În vara lui 1476 sultanul Mahomed al II-lea atacă Moldova. Dinspre răsărit atacau şi tătarii. La 26 iulie 1476 s-a dat bătălia de la Valea Albă (Războieni). Oştirea moldoveană a fost înfrântă. Victoria sultanului n-a putut fi consolidată deoarece cetăţile Moldovei în frunte cu Suceava, rezistă. Expediţia din 1476 s-a soldat cu un eşec pentru sultan care se retrage.
Baiazid al II-lea (1481-1512) urmaşul lui Mahomed al II-lea, profitând de conjunctura favorabilă creeată de pacea încheiată cu Ungaria (1483) organizează o nouă campanie împotriva Moldovei. Campania sultanului s-a soldat cu cucerirea cetăţilor Chilia şi cetatea Albă (1484). Ştefan încearcă să recupereze cetăţile cu sprijinul Poloniei acceptând să depună jurământ de vasalitate regelui Cazimir al IV-lea la Colomeea (1485). Polonia nu îl sprijină însă. În 1489 Ştefan a restabilit pacea cu Imperiul otoman. Acceptă plata tributului.
După moartea regelui Cazimir al IV-lea, relaţiile cu Polonia se înrăutăţesc. Noul rege Ioan Albert atacă Moldova. Armata polonă este înfrântă la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497).
La 12 iulie 1499, între Ştefan şi Ioan Albert se încheie tratatul de la Hârlău:
- îşi făgăduiau sprijin reciproc în caz de război;
- „linişte şi pace veşnică”;
- tratatul este încheiat în condiţii de egalitate.
La moartea sa (1504) Ştefan lasă o ţară puternică şi respectată.
În secolul XV Moldova şi Ţara Românească au fost silite să accepte plata tributului şi să se resemneze cu pierderea cetăţilor dunărene şi pontice (Turnu, Giurgiu, Chilia şi Cetatea Albă). În schimbul acestor renunţări, Imperiul Otoman a recunoscut autonomia celor două ţări, statul înscris în convenţii numite capitulaţii.

Realizarea Romaniei Mari

2010-05-17T17:22:00.002+03:00

Neutralitate
În 1914 izbugnea primul război mondial. Pretextul războiului l-a constituit asasinarea moştenitorului tronului Austroungariei, Franz Ferdinand, de către un studend sârb, la Sarajevo (15.6.1914). Principala cauză a fost lupta pentru reîmpărţirea lumii.
Austroungaria impune Serbiei condiţii grele care nu pot fi respectate şi, la 15.6.1914, Germania, sprijinită de Austroungaria, declară război Serbiei. Se pun în mişcare cele două alianţe:
- antanta (Anglia, Franţa, Rusia, Italia (din 1915), România (din 1916), SSUA (din 1917));
- puterile centrale / tripla alianţă (Germania, Austroungaria, Turcia, Bulgaria (din 1915)).
Atitudinea României faţă de război va fi precizată în cadrul consiliului de coroană de la Sinaia din 21.7/3.8.1914. Regele Carol I dorea intrarea României în război alături de puterile centrale. S-a stabilit neutralitatea României. În septembrie 1914, Carol I moare şi-i urmează la tron nepotul său, Franz Ferdinand.
Pe perioada neutralităţii (1914-1916), s-au manifestat diverse curente: antantofilii (Iorga, Filimon) şi germanofilii.
Realizarea româniei mari
Participarea României la război (1916-1918)
După îndelungi tratative, guvernul I.I.C. Brătianu a semnat cu Antanta, la 4/17 august 1916 tratatul de alianţă şi convenţie militară:
-Antanta promitea sprijin militar (trimiterea zilnică a 300 de tone de muniţii; Antanta trebuia să declanşeze în Galiţia şi Salonic ofensiva menită să faciliteze acţiunea României);
-Se recunoşteau statului Român drepturile asupra Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei;
-România urma să declare război Austro-Ungariei.
Consiliul de coroană de la Cotroceni (14/27 august 1916) a aprobat cele două documente şi a decis intrarea în război împotriva Austro-Ungariei.
Campania din 1916
La 14/27 august 1916 România a intrat în războiul pentru unitatea naţională, declarând război Austro-Ungariei.
Trupele Române au înaintat peste Carpaţi eliberându-se localităţile Braşov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Orşova.
Această înaintare a fost oprită ca urmare a victoriei obţinute în Sud la Turtucaia (1-6 septembrie 1917) de către Germani şi Bulgari.
Armata Română este nevoită să revină pe linia Carpaţilor, unde a avut loc “bătălia trecătorilor”.
În carpaţii orientali atacul duşman a fost oprit („pe aici nu se trece”), dar la Olt şi Jiu evenimentele din spaţiul Rus (instaurarea regimului Sovietic 25.10.1917) şi ieşirea Rusiei din război prin semnarea păcii de la Brest-Sitovsk (03.03.1918) au împiedicat România să valorifice victoriile din anul 1917 şi au obligat-o să semneze pacea cu puterile centrale.
Pacea de la Bucureşti (24 aprilie/7 mai 1918):
-Numită şi “pacea odioasă”;
-Semnată de guvernul Alexandru Marghiloman;
-Austro-Ungaria lua o parte din munţii carpaţi (5600 KM);
-Dobrogea era ocupată de Bulgaria;
-Germania instituia un monopol asupra ţiţeiului pe 90 de ani;
-Armata Română era demobilizată;
-României i se permitea accesul la Marea Neagră prin portul Constanţa;
Regele Ferdinand a refuzat să semneze pacea.
În octombrie/noiembrie 1918, pe fondul succeselor Antantei, noul guvern condus de generalul Constantin Coandă a proclamat mobilizarea generală şi armata Română a reintrat în război.
Sfârşitul războiului (11.11.1918) găsea România în tabăra învingătoare (Antanta).
Bilanţul: 800000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, enorme distrugeri şi pierderi materiale.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918 regele Ferdinand şi regina Maria au revenit la Bucureşti.

Proiecte politice - de la fanarioţi la prima jumătate a secolului al XIX-lea

2010-05-17T17:20:00.002+03:00

Proiecte politice - de la fanarioţi la prima jumătate a secolului 19
Cunoscut sub numele de „epoca fanariotă”, secolul 18 românesc a fost considerat ca o pată neagră a istoriei naţionale. La o privire mai atentă, chiar în acest context, se pot identifica elemente de modernitate. O primă sursă a modernităţii sunt chiar domnii fanarioţi, între care se remarcă Constantin Mavrocordat:
- acesta aplică un program de reforme de natură să contribuie la modernizarea Moldovei şi Ţării Româneşti;
- cea mai importantă reformă a fost pe plan social: în 1746 (Ţara Românească) şi 1749 (Moldova) a desfiinţat şerbia sau legarea de glie a ţăranilor;
- introduce leafa pentru funcţionarii statului;
- a desfiinţat numeroasele dări introducândd o dare fixă pe cap de locuitor, percepută în patru rate.
Aflaţi într-un con de umbră, boierii români au fost şi ei preocupaţi de necesitatea modernizării societăţii româneşti, atitudine manifestată prin elaborarea unor proiecte de reformă adresate marilor puteri.
Sunt cunoscute în acest sens proiectul „republicii aristo-democraticeşti” alcătuit de Dimitrie Sturdza, „Aşezământul politicesc” al lui Simion Marcovici care cerea organizarea statului pe baza separării puterilor.
În 1822, era alcătuit un proiect de cărvunarii din Moldova „Constituţia cărvunarilor” întocmită de Ionică Tăutu pprevedea „monarhie mărginită şi moştenitoare”, separarea puterilor, egalitate în faţa legii. În acest context, începutul secolului 19 marchează formarea „partidei naţionale”.
Gândirea politică a generat, la începutul secolului 19, un adevărat program de reforme şi de emancipare naţională, care conturează proiectul statului român modern. Programele revoluţiilor din 1821, 1848, au contribuit la clarificarea acestui proiect.
În 1821, izbugneşte, în Oltenia, o mişcare preponderent ţărănească, condusă de Tudor Vladimirescu. Programul revoluţiei a fost intitulat şi „Cererile norodului românesc”:
- suveranitatea poporului;
- desfiinţarea privilegiilor boiereşti;
- domnul trebuia să fie ales de ţară;
- reforma armatei (instituirea unei armate formate din 4000 de pandduri şi 200 de arnăuţi cu „leafă uşoară” pe cheltuiala mânăstirilor);
- reformă şcolară, financiară, desfiinţarea vămilor interne etc.
Mişcarea era dezavuată de Rusia şi înfrântă de imperiul otoman. Deşi înfrântă, mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu a lansat idei politice ce au continuat să fie dezvoltate în deceniile următoare.
Revenirea Principatelor la domniile pământene (1822), consecinţă a revoluţiei din 1821, determină accentuarea tendinţelor reformatoare. Paşi importanţi au fost făcuţi prin regulamentele organice:
- au fost primele documente cu caracter constituţional din istoria ţărilor române;
- au fost impuse principatelor de Rusia, în calitate de putere protectoare;
- au intrat în vigoare în 1831 în Ţara Românească şi 1832 în Moldova;
- erau prevăzute principii politice moderne precum separarea puterilor în stat, introduceau instituţii moderne (tribunale, corpuri de avocaţi, procuratura, arhivele);
- reorganizau sistemul fiscal, limitau puterea Domnului; monopolul politic al boierilor.
Momentul crucial în evoluţia societăţii româneşti spre un stat modern l-a reprezentat revoluţia de la 1848-1849:
- a marcat afirmarea naţiunii române şi exprimarea opţiunii pentru modelul occidental;
- concepţia despre stat şi instituţiile sale, despre drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prezentă în documentele programatice din 1848 dovedeşte schimbarea mentalităţilor şi receptarea ideilor occidentale;
- numeroase obiective sunt prezente în documentele revoluţiei: suveranitatea poporului, organizarea statului pe baze constituţionale, responsabilitatea domnului, desfiinţarea privilegiilor, egalitate în faţa legilor, libertate personală;
- documentul revoluţiei în Ţara Românească, „Proclamaţia de la Islaz”, propunea un model politic mai avansat,preconizând o formă de guvernare republicană, cu un domn ales din cinci în cinci ani;
- ideea de unitate a fost formulată diferit. EA a apărut cu claritate în documentele formulate de revoluţionarii moldoveni la Braşov („Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei”) şi Cernăuţi în gazete ca „Pruncul român” precum şi în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Blaj (3-5.5.1848) unde mulţimea a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”. Documentul revoluţiei din Transilvania s-a numit „Petiţia Naţională”;
- pentru a nu irita imperiile vecine, această idee nu a fost inclusă în programele de la Iaşi, islaz şi Blaj.
Revoluţia de la 1848-1849 a fost înfrântă, dar ea a reuşit să stabilească direcţiile principale de acţiune pentru făurirea României modderne.
Constituirea statului naţional român
După revoluţia de la 1848, se intensifică acţiunile în favoarea unirii, atât pe plan intern câţ şi pe plan extern.
Pe plan extern, este sensibilizată opinia publică internaţională, se afirmă programul politic în publicaţii precum „România viitoare”, „Republica română”. Sunt adresate memorii unor personalităţi(Napoleon III, Palmerston, premierul britanic).
Pe plan intern, se înfiinţează comitete ale unirii la Iaşi şi Bucureşti, se reîntorc în ţară revoluţionari.
Pe plan extern, în contextul „crizei orientale”, în 1853-1856, se desfăşoară războiul crimeii(. UK, franţa şi Turcia s-au împotrivit Rusiei. Rusia este înfrântă şi se organizează un congres d pace la paris(1856). Aici, ministrul de externe francez, contele Walewski, propune unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub un prinţ străin.
Propunerea a fost acceptată de Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia(la început) şi respinsă de Austria şi turcia pe motiv că românii nu vor unirea.
Prin tratatul de la Paris(18.03.1856), principatele rămâneau sub suzeranitate otomană, dar intrau sub garanţia colectivă a celor şapte puteri semnatare, cele 3 judeţe din sudul basarabiei(cahul, bolgrad şi ismail) erau cedate moldovei, urma să se convoace adunări ad-hoc în care românii urmau să se pronunţe asupra unirii, trimiterea unei comisii europene în principate.
Adunările ad-hoc(1857):
La Iaşi şi Bucureşti, au loc alegeri pentru adunările ad-hoc. în Moldova, caimacamul(locţiitor de domn) Nicolae Vogoride falsifică rezultatul alegerilor în favoarea adversarilor unirii.
Situaţia generează tensiuni, depăşite prin compromisul de la Osborne din august 1857 dintre napoleon III şi regina victoria a angliei: Anglia accepta reluarea alegerilor şi franţa renunţa la ideea unirii depline.
Alegerile sunt reluate, şi dau câştig de cauză unioniştilor.
În toamnă, prin rezoluţiile adunărilor ad-hoc, românii se pronunţau pentru:
- unirea într-un singur stat numit România;
- prinţ străin dintr-o casă domnitoare a Europei, ai cărui urmmaşi să fie crescuţi în religia ţării;
- adunare reprezentativă;
- neutralitate.
Conferinţa şi convenţia de la Paris(1858):
Propunerile românilor vor fi dezbătute de puterile europene într-o conferinţă la paris.
Prin convenţia de la paris (7-19.8.1858), se adopta o soluţie hibridă:
- convenţia îndeplinea rolul unei constituţii;
- titlul statului - Principatele unite ale Moldovei şi Valahiei;
- doi domni, două adunări, două guverne;
- instituţii comune - comisia centrală cu sediul la Focşani(dezbătea proiecte de legi de interes comun), înalta curte de justiţie şi casaţie;
- vot cenzitar.
Dubla alegere a lui Cuza(1859):
S-a trecut la alegerea domnului. La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn în Moldova, iar la 24 ianuarie 1859 era ales domn şi în Ţara Românească.

Ideologii si practici politice in Romania

2010-05-17T17:18:00.002+03:00

Ideologii şi practici politice în România
După 1918, viaţa politică a cunoscut o accentuată dezvoltare democratică, fiind fundamentată pe adoptarea votului universal (1918), adoptarea constituţiei din 1923.
Constituţia din 1923 stabilea, la articolul 5, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: libertatea conştiinţei, întrunirilor, presei, învăţământului.
Articolul 33 enunţa principiul suveranităţii poporului (toate puterile emană de la naţiune).
Constituţia avea la bază principiul separării puterilor.
`Prevederile constituţiei au stat la baza democraţiei interbelice româneşti, dar funcţionarea mecanismului democratic stabilit de aceasta a fost dificilă.
Lipsa de experienţă a electoratului, ambiţiile politice, gravitatea problemelor de rezolvat, au dus la deteriorarea mecanismelor constituţionale şi concentrarea puterii în mâinile executivului şi ale şefului statului.
Partide politice:
În sistemul politic din România, partidele au jucat un rol important. După 1918, sistemul partidelor politice cunoaşte modificări: dispar partide (conservator), apar partide noi (partidul ţărănesc, liga poporului), se menţin partide (pnl), au loc fuziuni (pnr+partidul ţărănesc=partidul naţional ţărănesc), se manifestă partide ale minorităţilor, se constituie partide de extremă stângă (pcr) sau de extremă dreaptă (lanc, garda de fier).
Între 1918-1921, se constată maxima proliferare a partidelor politice. Unele s-au intitulat ţărăniste sau agrariene pentru a atrage electoratul din mediul rural, altele s-au intitulat naţionaliste.
Viaţa politică a fost dominată de două partide: pnl şi pnţ.
Liberalismul:
Reprezenta interesele burgheziei industriale şi financiare, unor meseriaşi, intelectuali.
Pnl apare în 1875.
În perioada interbelică, la conducerea partidului au fost: I I C Brătianu(1909-1927), Vintilă Brătianu (1927-1930), I G Duca (1930-1933), C I C Brătianu (1937-1947).
Deviza partidului=„prin noi înşine”.
Organul de presă central=„Viitorul”.
Puneau în centrul societăţii individul, teorie susţinută până la primul război mondial. După război, au apărut schimbări în ideologia liberală, apărând neoliberalismul, care punea accent pe intervenţia statului, apreciind că interesul general prima asupra celui individual. Această concepţie a fost susţinută de Vintilă Brătianu şi Ştefan Zeletin.
Viitorul, în concepţia lui Zeletin, era în industrializare şi urbanizare. Liberalii au accentuat rolul industriei şi au întrevăzut o legătură între industrializare, modernizare şi consolidarea independenţei politice.
Deviza „prin noi înşine” nu trebuie înţeleasă ca o atitudine exclusivistă, de excludere a capitalului străin, ci ca o colaborare cu acesta în condiţii mai avantajoase ca până atunci.
Ştefan Zeletin considera constituţia din 1923 actul de naştere a neoiliberalismului.
Ţărănismul:
Reprezintă a doua concepţie importantă din România. A fost susţinut de Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gheorghe Zane.
În 1918, se constituie partidul ţărănesc, reprezentând interesele lumii satelor.
La 10.10.1926, are loc fuziunea cu partidul naţional, rezultând pnţ.
Conducerea a fost asigurată de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.
Organul de presă=„Dreptatea”.
Deviza=„politica porţilor deschise”.
Faţă de poziţia pro industrială susţinută de pnl(acesta considera că problema agrară a fost rezolvată prin reforma agrară), partidul ţărănesc şi apoi pnţ au pus accent pe gospodăria ţărănească şi agricultură.
Ţărănismul susţinea primatul ţărănimii ca o clasă omogenă şi independentă cu importanţă în evoluţia ulterioară a societăţii.
Puneau accent pe creşterea rolului statului.
Pornind de la concepţia conform căreia România trebuia să fie un stat predominant agrar, reprezentanţii ţărănismului nu negau dezvoltarea unor ramuri industriale (mai ales cele care valorificau produsele agricole şi bogăţiile subsolului), dar se împotriveau protecţionismului vamal ridicat susţinut de liberali.
Ţărăniştii considerau că România nu dispune de suficient capital necesar susţinerii dezvoltării economice şi se pronunţau pentru politica porţilor deschise în faţa ccapitalului străin.
Din punct de vedere politic, Constantin Stere considera că România trebuia să fie stat ţărănesc deoarece poporul român este un popor de ţărani şi munca ţăranilor condiţionează întreaga viaţă economică şi socială.
La început, ţărăniştii au promovat (1919-1924) lupta de clasă a ţăranilor şi muncitorilor împotriva burgheziei oligarhice.
După 1924, au susţinut apărarea de clasă a ţărănimii oprimate de burghezie.
La congresul din 1925 al pnţ, s-a afirmat ideea colaborării tuturor forţelor sociale în cadrul statului naţional ţărănesc, pe baza unei reale democraţii.
Mecanismul constituţional stabilit prin constituţia din 1923 a fost dificil de pus în aplicare. O problemă era legată de faptul că şi după 1918 s-a menţinut o practică mai veche,instituită de Carol I: regele numea guvernul, apoi dizolva corpurile legiuitoare şi se organizau alegeri. Astfel, executivul desemna legislativul, şi nu invers.
Primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali. Guvernele liberale, fidele devizei „prin noi înşine”, au urmărit valorificarea bogăţiilor ţării, emanciparea de sub dependenţa capitalului străin.
Printre măsurile luate de liberali: adoptarea constituţiei din 1923, legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor de stat(1924), legea minelor, legea energiei.
Ţărăniştii s-au aflat la guvernare între 1928-1931 şi 1932-1933.
Liberalii revin la putere în 1933, şi sunt preocupaţi de dezvoltarea industriei, creşterea rolului statului.
Pe scena politică, s-au manifestat şi grupări de extremă dreaptă şi stângă.
Extrema dreaptă:
Corneliu Zelea Codreanu, desprins din lanc, înfiinţează, în 1927, legiunea arhanghelului mihail. În 1930, crează o secţie politică, garda de fier. Doctrina legionară se proclamă, înainte de toate, creştină, idee susţinută pentru a justifica atitudinea antisemită şi condamnarea morală a oamenilor politici acuzaţi de lipsa credinţei în dumnezeu.
Legionarii au lansat teoria purificării prin moarte, exacerbând misticismul, promovând ura, intoleranţa, apologia morţii.
Ei considerau că democraţia parlamentară este vinovată de unele rele (lipsa de moralitate, sărăcirea populaţiei) şi în special de acapararea avuţiei ţării de către politicieni şi evrei şi subordonarea României marii finanţe
internaţionale evreieşti, afirmând că şeful lor va face din România „O ţară mândră ca soarele pe cer”.
Din punct de vedere al politicii externe, susţineau apropierea de Italia şi Germania
Organ de presă=„Sfarmă piatră”.
În 1940, legionarii ajung la guvernare.
Extrema stângă:
Pcr a fost înfiinţat în 1921. A aderat la internaţionala comunistă.
Concepţia comunistă considera că societatea capitalistă este perimată din punct de vedere istoric şi trebuia înlăturată prin revoluţie.
Esenţa doctrinei comuniste se regăseşte în documentele parditului comunist. Se aprecia că România este veriga slabă a lanţului capitalist şi era nevoie de o revoluţie pentru înlăturarea burgheziei şi moşierimii şi instaurarea puterii proletariatului, naţionalizarea mijloacelor de producţie în vederea edificării societăţii socialiste.
În 1923, este adoptată teza cominternistă, potrivit căreia România este stat multinaţional „creaţie a imperialismului apusean” şi trebuia dezmembrat.
ÎN 1927, partidul este scos în afara legii. În 1944, după înlăturarea lui antonescu, participă la guvernare şi treptat va prelua puterea.

Diplomatie si conflict in secolele XVI-XVIII

2010-05-17T17:16:00.002+03:00

Diplomaţie şi conflict în secolele 16 18
Pentru istoria europeană, secolul al XVI-lea este perioada în care se afirmă Umanismul şi Renaşterea, dar au loc şi convulsii provocate de reformă şi contrareformă.
Ţările române au fost şi în acest secol angrenate în disputele dintre puteri: Inperiul otoman, Inperiul Habsburgic, Polonia.
Inperiul Otoman:
-reprezenta cea mai mare forţă militară din Europa;
-atinge apogeul în timpul lui Soliman magnificul (1520-1566);
-în 1541 partea centrală şi sudică a ungariei au devenit paşalâc;
-în 1541 Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană.
Inperiul Habsburgic:
-caută aliaţi pentru alungarea otomanilor;
-în anii 1590-1592, iniţiază o alianţă antiotomană numită Liga Sfântă, la care au participat; statul papal, Spania, Austria, ducatele italiene Toscana, Mantova şi Ferara.
Polonia:
-se apropie de Inperiul Otoman;
-revine la politica pontică, redeschizând rivalitatea medievală din această zonă.

Mihai Viteazul (1593-1601)
-ocupa tronul în 1593;
-adera din proprie iniţiativă la Liga Sfântă, alianţa la care aderaseră şi: Sigismund Bathory (principele Transilvaniei), Aron Voda (principele Moldovei);
-la 13.11.1594, Mihai declanşează răscoala antiotomană când îi ucide pe creditorii levantini şi garnizoana otomană;
-atacă apoi cetăţile de pe linia Dunarii (Giurgiu, Hârşova);
-acţiuni ostile otomanilor se desfăşurau şi în Moldova. Otomanii doresc să-i înlăture. Trupele otomane şi tătărăşti vor fi însă înfrânte la Putineiu, Stăneşti, Şerpăteşti.
Mihai aşteaptă o ripostă din partea otomanilor. În faţa acestei situaţii, Mihai încheie la 20.5.1595 la Alba-Iulia un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei:
-tratatul a fost încheiat de o delegaţie de boieri;
-Mihai devenea un locţiitor al lui Sigismund Bathory în ţara românească;
-Ţara românească urma să fie guvernată de un sfat alcătuit din 12 boieri;
-se prevedea sprijin contra turcilor.
Aflat în ajunul unei iminente invazii otomane, Mihai va fi nevoit să accepte această situaţie. Un tratat asemănător a fost încheiat şi în Moldova, astfel că Sigismund Bathory devenea suzeranul ţărilor române extracarpatice.
În vara anului 1595, oastea otomană comandată de marele vizir Sinan Paşa trece Dunărea. Bătălia se dă la Călugăreni la 23.8.1595 şi este câştigată de Mihai. Totuşi superioritatea numerică a otomanilor îl obligă pe Mihai să se retragă spre munţi (la Stoieneşti) în aşteptarea sprijinului promis de Sigismund. Turcii reiau înaintarea, ocupând Bucureştiul şi Târgovişte.
În toamna lui 1595 soseşte sprijinul lui Sigismund Bathory. Cu ajutor transilvănean şi moldovean, Mihai Viteazul reuşeşte să elibereze Târgovişte (Octombrie 1595), Bucureşti (12.10.1595), obţinând apoi la Giurgiu (15-20.10.1595) o strălucită victorie.
Campania otomană din anul 1595 se încheia cu un dezastru.
După alte confruntări la linia Dunării, Mihai încheie pace cu turcii în 1597.
În schimbul acceptării suzeranităţii otomane cu preţul tributului, inperiul otoman recunoaşte domnia pe viaţă pentru Mihai.
În paralel, Mihai Viteazu se orientează spre habsburgi încheind cu ei un tratat de alianţă la mănăstirea Dealu (9.6.1598):
-împăratul hapsburgic Rudolf al II-lea îi recunoaşte lui Mihai domnia ereditară şi îi promitea ajutor financiar pentru întreţinerea a 5000 de lefegii;
-tratatul era îndreptat împotriva otomanilor.
Prin această dublă suzeranitate, otomană şi habsburgică, Mihai se emancipează de consecinţele tratatului cu Sigismund Bathory.
Unirea ţărilor române
Situaţia lui Mihai se va complica. În Moldova a avut loc intervenţia polonezilor în urma căreia a fost instalat domn Ieremia Movilă (1595). Acesta era fidel politicii poloniei şi otomanilor. De asemenea, se dorea instalarea lui Simion Movilă în ţara românească.
În Transilvania, Sigismund Bathory renunţa la tron în favoarea vărului său Andrei Bathory, cardinal în Polonia. Acesta îi cere lui Mihai să renunţe la tron.
Mihai hotărăşte să intervină, pătrunde în Transilvania şi îl învinge pe Andrei Bathory la Şelimbăr (28.10.1599). La 1.11, Mihai era primit cu entuziasm în Alba-Iulia.
Campania împotriva lui Ieremia Movilă este începută în primăvara lui 1600. În mai 1600 Mihai îl alungă pe Ieremia, realizând unirea celor 3 ţări. Într-un document se intitula "Domn al Ţării româneşti, al ardealului şi a toată ţara moldovei".
Unirea nu va rezista, interesele puterilor vecine fiind potrivnice noilor realităţi. Se adaugă ostilitatea nobilimii maghiare, nemulţumită de măsurile luate de Mihai. Aceasta depune jurământ de fidelitate împăratului austriac şi ajutată de generalul inperial Gheorghe Basta îl învinge pe Mihai la Mirăslău 18.9.1600. Înfrângerea echivala cu pierderea ardealului. Este pierdută şi Moldova, polonezii reinstalându-l pe Ieremia Movilă.
De asemenea Mihai pierde şi tronul ţării româneşti. Cu sprijin polonez va fi instalat aici Simion Movilă (bătălii sau dat la Naieni, Ceptura, Bucov).
Mihai ia drumul pribegiei căutând sprijinul lui Rudolf al II-lea, împăratul habsburgic. În condiţiile în care în Transilvania revenise Sigismund Bathory, Rudolf al II-lea îi promite acest sprijin. Oştile reunite ale lui Mihai şi ale generalului Basta obţin victoria de la Guruslău (3.8.1601). Mihai îşi recuperează tronul în ţara românească, existând posibilitatea refacerii unirii.
în aceste condiţii, din ordinul lui Basta, mihai este ucis pe câmpia Turzii (9/19.8.1601).
Opera lui politică nu s-a stins o dată cu dispariţia sa, influenţând relaţiile internaţionale în spaţiul românesc în tot secolul următor.
Secolul XVII
Se produc modificări ale raportului de forţe între marile puteri. Se afirmă Rusia.
În spaţiul românesc s-au afirmat personalităţi precum: Vasile Lupu, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir.
Suzeranitatea otomană atinge forme grave între 1650-1711/1714.
Transilvania Se inplică în războiul de 30 de ani (1618-1648).
Ţara Românească şi Moldova îşi consolidează autonomia internă în timpul lui M.Basarab (1632-1654, în ţara Românească) şi Vasile Lupu (1634-1653, în Moldova).
Pe plan internaţional turcii asediază Viena (1683). Înfrângerea turcilor a marcat începutul decăderii inperiului otoman şi deschiderea "Crizei orientale". Prin pacea de la Karlowitz (1699), s-a consacrat pierderea de către turci a ungariei şi transilvaniei care au intrat sub stăpânire habsburgică.
Şerban Cantacuzino (1678-1688)
-a fost domn al ţării româneşti;
-încearcă recâştigarea independentei prin apropiere de Austria;
-în 1683 participă la asediul Vienei alături de turci, dar pe ascuns i-a încurajat pe asediaţi. După înfrângerea turcilor, intră în tratative cu habsburgii.
Aceştia i-au garantat domnia ereditară, ajutor. Şerban a cerut ca ţara să-şi păstreze hotarele. Încercarea de a încheia un tratat cu austriecii nu s-a mai realizat intru cât acesta moare.
Constantin Brâncoveanu (1688 1714)
-domnul ţării româneşti;
-a înţeles că alungarea turcilor din Europa ar fi deschis calea expansiunii austriece;
-ca să slăbească presiunea habsburgilor a căutat o contrapondere în Polonia şi Rusia;
-domnia lui este ultima mare domnie a ţării româneşti în perioada medievală. Politica sa a urmărit menţinerea autonomiei ţării în faţa puterilor care se războiau la hotare.
Dimitrie Cantemir (1710 1711)
-domnul moldovei;
-a adoptat o poziţie antiotomană;
-s-a orientat spre Rusia. În aprilie 1711 încheia la Sutk un tratat cu ţarul Petru întâi;
-se recunoştea domnia ereditară în familia lui Cantemir;
-Rusia recunoştea independenţa şi integritatea Moldovei;
-sprijin inpotriva Inperiului Otoman;
-participa la războiul ruso-turc din 1711. Ostile ruso-moldovene sunt înfrânte de otomani la Stănileşti (1711). D.Cantemir se refugiază la curtea lui Petru Întâi.

Ideologii democratice si totalitare in Europa

2010-05-17T17:14:00.003+03:00

Ideologii democratice şi totalitare în Europa
În secolul 20, are loc o confruntare între regimurile democratice şi cele totalitare.
În timpul primului război mondial, principiile democraţiei liberale au fost afectate de intervenţia statului pentru a obţine victoria. Mai mult, după război, statul şi-a menţinut controlul pentru a rezolva gravele probleme economice şi sociale.
În cele mai importante dintre statele democratice (UK, Franţa, SUA) electoratul a adus la putere partide de dreapta(partidul conservator în UK, blocul naţional în franţa, partidul republican în Sua) Aceste partide au luat măsuri de redresare economică cu efecte antisociale, ceea ce a dus la înmulţirea acţiunilor revendicative.
ÎN SUA, partidul republican a desfăşurat o politică izolaţionistă pe plan extern, protecţionistă pe plan economic, cu aspecte xenofobe pe plan intern.
Aceste partide s-au aflat la conducere până la marea criză economică.
În Europa centrală şi de sud-est, după dezmembrarea imperiilor multinaţionale(german, austroungar, rus) au apărut state cu regimuri liberal-democratice. Consolidarea sistemului democratic depindea de adoptarea unor reforme precum cea agrară, constituţională. În aceste condiţii, între 1919-1921, au fost înfăptuite reforme care aveau în vedere desfiinţarea marii proprietăţi prin despăgubire, redistribuirea pământului către ţărani. În paralel, sunt adoptate constituţii.
Gravitatea problemelor de rezolvat, lipsa de experienţă politică a electoratului, disputele dintre partidele politice, ambiţiile unor conducători politici au dus la deteriorarea mecanismelor constituţionale şi concentrarea puterii în mâinile executivului. În aceste condiţii, viitorul democraţiei depindea de modul în care conducătorii înţelegeau să respecte regulile. În state precum Cehoslovacia, se păstrează regimul democratic, în timp ce în Polonia se ajunge la un regim autoritar.
Marea criză economică va afecta toate statele. Efectele sale se simt atât în plan economic, social, cât şi politic. În state ca Uk, franţa, Suedia, danemarca, Belgia şi Olanda se menţin regimuri democratice, în schimb alte spaţii alunecă spre regimuri autoritare(Germania, Italia, Spania, Portugalia etc).
Scăderea nivelului de trai, instabilitatea din primii ani ai perioadei interbelice, reacţiile faţă de modul cum s-au pus bazele păcii au dus la apariţia mişcărilor extremiste şi instaurarea, în unele state europene, a regimurilor dictatoriale.
În acest context, apar şi se manifestă ideologii totalitare: fascism, nazism şi comunism.
Fascismul
A apărut în Italia. Preconiza o societate organizată în grupuri profesionale numite corporaţii. Acestea erau alcătuite din reprezentanţi ai muncitorilor, ţăranilor şi ai patronilor.
a îmbrăcat o formă corporatistă. Pe plan politic, corporatismul urmărea înlocuirea parlamentului cu o adunare a delegaţilor corporaţiilor. Noua organizare trebuia să asigure prosperitatea tuturor categoriilor sociale.
Fascismul a pus accent pe naţionalism, pe promisiuni de restaurare a onoarei naţionale.
A fost instaurat de Benito Mussolini.
Dezamăgită în privinţa ambiţiilor teritoriale, zdruncinată de mişcările sociale susţinute de socialişti care ameninţau cu instaurarea dictaturii proletariatului, democraţia liberală italiană se vedea în imposibilitatea de a gestiona noile realităţi. Fascismul apărea ca o soluţie.
În 1919, Mussolini înfiinţează fasci di combatimento, antrenate în luptele de stradă cu stângiştii.
În 1921, este creat partidul naţional fascist.
În octombrie 1922, este organizat marşul asupra Romei(Mussolini şi cele 40000 de cămăşi negre). Regele Victor Emanuel III, temându-se de tulburări sociale, îl numeşte pe Mussolini prim-ministru. Un an mai târziu, acesta primeşte puteri depline pentru ca în urma alegerilor din aprilie 1924 camera deputaţilor să devină majoritar fascistă, asigurându-i lui Mussolini toate pârghiile puterii.
Măsuri:
- activitatea sindicală a fost redusă la tăcere;
- a fost desfiinţată libertatea presei;
- au fost desfiinţate partidele politice;
- adversarii regimului aveau de înfruntat persecuţiile poliţiei politice OVRA (organizaţia voluntarilor pentru represiunea antifascismului) şi ale tribunalului special înfiinţat în 1925;
- propaganda anunţa că a luat naştere statul corporatist, care asigura prosperitatea tuturor categoriilor sociale; prin propagandă, s-a urmărit să se redeştepte în sufletul italienilor mândria de a fi urmaş al vechii rome;
- pentru atragerea populaţiei, Mussolini (il duce) a luat o serie de măsuri ce au urmărit controlul marelui capital, înlăturarea corupţiei, măsuri împotriva mafiei;
- pe plan extern, Italia va desfăşura o politică agresivă: atacă şi ocupă Etiopia, se alătură Germaniei şi Japoniei în al doilea război mondial.
Nemulţumirile italienilor duc la înlăturarea lui Mussolini în 1943. Este executat în 1945.
Nazismul
Ca ideologie, a fost fundamentat de Adolf Hitler în lucrarea „Mein Kampf”. Se baza pe naţionalism exacerbat, rasism şi antisemitism.
A apărut într-o perioadă dificilă pentru Germania. Învinsă în primul război mondial, era nemulţumită de prevederile tratatului de la Versailles. Germanii considerau că li s-a impus un dictat. Naziştii puneau accent pe naţionalism şi pe promisiuni de restaurare a onoarei naţionale.
Hitler considera vinovat de problemele economice şi sociale sistemul democraţiei parlamentare. Singura soluţie era dictatura unui singur partid condus de un lider providenţial care să supună naţiunea în numele binelui general.
Hitler voia să-i cuprindă pe toţi germanii într-un imperiu (reich). Justifica expansiunea prin nevoia de spaţiu vital (lebensraum)) pentru rasa germană superioară, pentru arieni. Spre deosebire de Mussolini, Hitler a făcut din rasism şi mai ales din antisemitism o componentă esenţială a programului său. Evreii erau consideraţi vinovaţi de problemele Germaniei. În concepţia lui Hitler, evreii erau capabili să polueze sângele german şi să slăbească naţiunea germană. Germanii creau cultură, evreii o distrugeau.
Hitler, liderul partidului naţional socialist al muncitorilor germani (nsdap), devine cancelar al Germaniei în 1933. Reuşise acest lucru în urma alegerilor din 1932. În martie 1933, obţine puteri dictatoriale, fapt ce semnifica ssfârşitul republicii de la weimar. După moartea preşedintelui Hindenburg din 1934, preia şi atribuţiile acestuia, proclamându-se fuhrer.
Măsuri:
- sunt desfiinţate partidele politice, exceptând nsdap;
- teroarea devine practică de guvernare; poliţia secretă (gestapo), trupele ss şi sa îşi încep persecuţiile
- sunt luate măsuri cu caracter antisemit: până la sfârşitul lui 1934, avocaţi, medici, profesori, funcţionari evrei şi-au pierdut slujbele sau dreptul de a practica acea meserie; în 1935, se adoptă legile de la nuremberg prin care evreilor le-a fost retrasă cetăţenia germană, li s-au interzis căsătoriile cu germanii; în 1938, au loc acţiuni ostile evreilor („noaptea de cristal”);
- este distrusă mişcarea sindicală;
- se instituie control total asupra presei, radioului şi cinematografului;
- bibliotecile sunt epurate, manualele şcolare sunt rescrise;
- tinerii sunt educaţi în spiritul devotamentului faţă de regim şi înregimentaţi în organizaţii de tipul „tineretul hitlerist”;
- specific nazismului este cultul conducătorului, care avea rolul de a arăta măreţia, unicitatea şi infailabilitatea lui Hitler;
- propaganda este pusă în slujba regimului;
- cultura este subordonată şi ea regimului;
- controlul regimului a fost instituit şi asupra bisericii.
Comunismul
Îşi are originea în operele lui Karl Marx care a fundamentat teoria luptei de clasă. El susţinea că societatea comunistă se va edifica în ţările dezvoltate unde proletariatul va prelua, pe cale revoluţionară, puterea de la burghezie.
Lenin a dezvoltat această teorie susţinând că revoluţia proletară poate avea succes şi în ţările mai puţin dezvoltate, ca rusia. În concepţia sa, comuniştii reprezentau avangarda proletariatului.
Ideologia comunistă promitea oamenilor o schimbare totală a modului de viaţă prin realizzarea unei societăţi fără clase în care să domnească egalitatea şi dreptatea.
Teoria marxistă considera că, într-o primă etapă, cea a construirii socialismului, era necesară menţinereastatului ca instrument al „dictaturii proletariatului” care să acţioneze împotriva adversarilor clasei muncitoare.
Primul regim comunist s-a instituit în rusia în octombrie 1917. Bolşevicii au luat o serie de măsuri:
- naţionalizarea băncilor şi fabricilor;
- împărţirea pământului ţăranilor;
Între 1918-1921, se desfăşoară un război civil între susţinătorii vechilui regim (albii) şi partizanii bolşevicilor (roşii). S-au implicat şi state occidentale.
- bolşevicii au instituit teroarea;
- au creat poliţia secretă ceka;
- ţăranilor le-a fost rechiziţionată recolta;
- s-a introdus munca obligatorie;
- s-a creat armata roşie.
Bolşevicii reuşesc să se impună. În 1922, se constituie URSS(uniunea republicilor sovietice socialiste).
Totalitarismul şi teroarea se consollidează în timpul lui stalin. Se dezvoltă unele domenii (construcţii de maşini, energetic, metalurgie).
S-a lichidat analfabetismul, au fost eliminaţi adversarii politici, s-a desfăşurat colectivizarea. S-a trecut la o economie planificată, se manifestă cultul conducătorului, încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
După al doilea război mondial, comunismul se extinde.

Autonomii locale si institutii centrale in spatiul romanesc

2010-05-17T17:09:00.002+03:00

Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc
În secolele 7-9, forma de organizare specific românească era reprezentată de obştiile săteşti.
Obştea sătească era o formă de comunitate umană caracterizată prin coexistenţa proprietăţii private cu proprietatea obştească asupra pământului şi prin preponderenţa legăturii teritoriale asupra celei de rudenie în cadrul aşezării.
În fruntea obştii se afla judele (atribuţii militare, fiscale, administrative, judiciare) sau cneazul.
Cu timpul, obştile s-au grupat în uniuni de obşti numite de Nicolae Iorga „romanii populare” din care vor lua naştere cnezatele şi voievodatele ca formaţiuni politice.
Cnezatele erau formaţiuni politice prestatale formate din mai multe obşti, iar voievodatele erau formaţiuni rezultate din unirea sau supunerea mai multor cnezate.

Prin unificarea acestora sub o autoritate centrală s-au constituit statele medievale.
Factori care au favorizat apariţia statelor medievale:
- creşterea demografică;
- o viaţă economică dinamică; spaţiul nostru era străbătut de drumuri comerciale care veneau din nordul şi centrul Europei la gurile Dunării şi Marea Neagră;
- contextul extern: cumanii, şi mai apoi tătarii(marea invazie din 1241-1242), au împiedicat expansiunea maghiară dincoace dde Carpaţi; luptele pentru tron din Ungaria odată cu stingerea dinastiei arpadiene din 1301.
Transilvania
Cronica notarului anonim al regelui Bela al Ungariei (gesta hungarorum) menţionează, pentru sfârşitul secolui 9, în spaţiul intracarpatic şi Banat, trei formaţiuni:
- voievodatul lui Glad, în Banat, cu reşedinţa la Cuvin;
- Voievodatul lui Gelu, în centrul Transilvaniei, cu reşedinţa la Dăbâca;
- voievodatul lui Menumorut, în crişana, cu reşedintţa la Biharea.
Legenda sfântului Gerard menţionează, pentru secolul 11:
- voievodatul lui Ahtum, în Banat, cu reşedintă la Morisena;
- Voievodatul lui Gyla, în centrul Transilvaniei, cu reşedinţa la Bălgrad.
La sfârşitul secolului 9, maghiarii se stabilesc în Panonia. Pe la anul 1000, ducele Vaik se creştinează, luându-şi numele de Ştefan şi este încoronat rege în 1001. Va adopta catolicismul.
Maghiarii vor organiza cucerirea Transilvaniei. Mai întâi, este cucerit Voievodatul lui Menumorut, apoi şi celelalte. Pe măsura înaintării spre centrul Transilvaniei, cucerirea maghiară va căpăta un caracter organizat. Ungurii organizează comitate (unităţi administrativ-teritoriale conduse de un comite numit de rege). Episcopatul catolic a încadrat, sub raport religios, teritoriile cucerite. Primul comitat înfiinţat a fost Bihorul (1111). S-au înfiinţat şi alte comitate în secolele 12-13: Trazna, Dăbâca, Cluj, Arad, Târnava.
Maghiarii au încercat să înlocuiască vechea formă de organizare specific românească (voievodatul) cu principatul. Astfel, la 1111-1113, apare menţionat în documente „Mercurius princeps ultransilvanus”. Acţiunea nu a avut succes, din moment ce, la 1177, în documente este menţionat „Leustachiu voievod”.
În faţa presiunilor exercitate de maghiari, românii s-au grupat în structuri social-economice şi politice autonome numite ţări: Ţara Maramureşului, Ţara Făgăraşului etc.
Pentru a-şi consolida dominaţia în Transilvania, maghiarii i-au colonizat pe secui şi saşi. Secuii i-au însoţit pe maghiari în expediţiile de cucerire. Saşii au fost aduşi din regiunea Rinului, zona Flandrei, şi mai ales Saxonia. S-au bucurat de privilegii.
La 1211, regele Andrei II i-a colonizat pe teutoni în Ţara Bârsei, cu dublu scop: stăvilirea expansiunii cumane şi crearea premiselor înaintării maghiarilor în spaţiul extracarpatic. Teutonii intră în conflict cu regalitatea maghiară şi sunt alungaţi la 1225.
Românii, majoritari, vor fi excluşi din viaţa politică a Transilvaniei, iar religia ortodoxă, nerecunoscută. Un decret din 1366 al regelui Ludovic I condiţiona calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism.
Ţara Românească
În spaţiul românesc sud carpatic, documentul care atestă existenţa autonomiilor locale şi caracteristicile esenţiale ale acestora este Diploma cavalerilor ioaniţi (1247). Sunt menţionate cinci formaţiuni prestatale:
- Ţara Severinului;
- cnezatele lui Ioan şi Farcaş;
- voievodatele lui Litovoi şi Seneslau.
Unele dintre acestea au fost anexate de maghiari (cnezatele lui Ioan şi Farcaş), altele erau dependente de regatul ungariei (voievodatele lui Litovoi şi Seneslau).
În procesul de unificare vor fi parcurse mai multe etape.
O primă etapă se leagă de numele lui Litovoi, care refuză plata tributului către ungaria. În bătălia ce va avea loc pe la 1277-1279, Litovoi moare, iar fratele său Bărbat este luat prizonier. Se răscumpără şi va accepta suveranitatea maghiară.
La formarea Ţării Româneşti au contribuit şi românii din Transilvania. Tradiţia istorică vorbeşte despre descălecatul lui Negru vodă din Făgăraş (1291). Anihilarea autonomiei Ţării Făgăraşului de către regalitatea maghiară îl determină pe Negru vodă să treacă la sud de Carpaţi, întemeind Ţara Românească, cu reşedinţa la Câmpulung. Potrivit lui Gheorghe Brătianu, descălecatul lui Negru vodă a fost însoţit de întemeierea ţării, adică de unificarea cnezatelor şi voievodatelor.
Desăvârşirea unificării teritoriale se produce în timpul lui Basarab I, 1310[1352. Acesta intră în conflict cu regele ungariei Carol Robert de Anjou. Regele ungar atacă Ţara Românească. Bătălia se dă la Posada (reflectată în cronica pictată de la Viena, 9-12.11.1330 şi este câştigată de Basarab. Victoria marca independenţa Ţării Româneşti.
Statul se va consolida sub urmaşii lui Basarab:
Nicolae Alexandru(1352-1364):
în 1359, îşi ia ditlul de domn autocrat, înfiinţează o mitropolie la Argeş;
Vlatislav Vlaicu (1364-1377):
respinge acţiunile ungariei; în 1370 înfiinţează o mitropolie la Severin; bate monedă proprie.
Moldova
Şi pentru acest spaţiu izvoarele istorice atestă prezenţa unor formaţiuni politice prestatale:
- Ţara Berladnicilor;
- Ţara Brodnicilor;
- Ţara Bolohovenilor;
- Ţara Volohilor.
Într-o primă etapă, regalitatea maghiară organizează expediţii de alungare a tătarilor. La jumătatea secolului 14, în urma unei astfel de expediţii, tătarii sunt alungaţi şi pentru a împiedica revenirea lor se organizează o marcă (provincie de graniţă cu rol de apărare) cu reşedinţa la Baia. La conducerea acesteia se afla Dragoş (primul descălecat).
A doua etapă este legată de numele lui Bogdan, un voievod din Maramureş. În faţa presiunilor maghiarilor, acesta trece Carpaţii şi-i înlătură pe urmaşii lui Dragoş (Balc şi Sas) supuşi coroanei maghiare (1359).
Încercările regelui Ludovic de Anjou de a-l înlătura pe Bogdan nu au succes.
Statul se va consolida sub urmaşii lui Bogdan(1359-1365):
Petru Muşat (1376-1391): bate monedă proprie; înfiinţează o mitropolie la Suceava; inaugurează tradiţia depunerii jurământului de credinţă către regele Poloniei;
Roman I (1392-1394): desăvârşirea teritorială se realizează în timpul său, intitulându-se stăpânitor a toată ţara moldovei, de la munte până la mare.
După constituirea statelor medievale româneşti s-a desăvârşit organizarea internă prin consolidarea principalelor instituţii: domnia şi biserica.
A) Domnia
Domnia reprezenta instituţia centrală. Domnia era electivă, ereditară şi viageră.
Pentru a asigura succesiunea la domnie şi a împiedica discutele pentru tron, domnitorul îşi asocia fiul la domnie
În documente domnitorul apare cu titulatura de “mare voievod şi domn“. Calitatea de voievod însemna că era şeful armatei. Domn (dominus) însemna că era stăpânul ţării şi al supuşilor.
Atribuţiile domnitorului erau:
- Avea drept de preemţiune asupra întregului fond funciar (dominium eminens);
- Conducea administraţia dispunând de un aparat centralizat în care un rol important îl juca spaţiul domnesc;
- Elabora politica externă şi internă împreună cu sfatul domnesc;
- Avea dreptul de a bate monedă
- Declara război, încheia pace, tratate internaţionale
- Avea drept de confiscare a proprietăţii boiereşti şi de aplicare a pedepsei cu moartea pentru cei vinovaţi de trădare (hiclenie)
- Convoca oastea cea mare
- Reprezenta instanţa supremă de judecată
Prin ungere domnii deveneau conducători politici “din mila lui Dumnezeu “ceea ce le conferea întreaga autoritate în faţa supuşilor, poziţie întărită de sine stator (autocrator în bizantină) adoptată de Alexandru cel bun.
Introducerea în titulatura domnilor înaintea numelui “io” prescurtare a lui Ioannes (cel ales de Dumnezeu) sursa divină a puterii.
Evoluţia instituţiei până la sfârşitul secolului 16
Instituţia centrală evoluează în condiţiile raporturilor cu categoria privilegiată.
Domnii puteau confisca proprietatea boierilor care unelteau s-au trădau şi puteau aplica pedeapsa cu moartea. În acest context putem aminti domn precum Vlad Ţepeş, Ştefan cel mare care au reuşit să întărească autoritatea domniei În raport cu marea boierime.
Atunci când dominaţia otomană se accentuează începe să se restrîngă autoritatea domnilor, iar boierii încep să exercite o tutelă asupra domnului. Aceştia controlează viaţa politică susţinând candidaturi la tron sau semnând înţelegeri cu suverani creştin şi chiar cu otomani.
Evoluţia instituţiei centrale în secolele 17, 18
Eşecul lui Mihai Viteazu de restabilire a autorităţii domneşti avea să anunţe schimbarea raportului între domnie şi boieri în favoarea boierilor. Profită otomani care îşi impun controlul asupra domniei.
Turcii instaurează în secolul 18 regimul fanariot înlocuind domnul pământean cu unul adus dintr-un cartier al Istambulului (fanar). În acest context domnia îşi pierde nu numai caracterul pământean ci şi poziţia, căci domnul este considerat un alt dregător al imperiului otoman putând fi schimbat sau numit în funcţie de interese. Durata domniei este scurtă, este limitat accesul boierilor pământeni în instituţiile statului. Aceştia grupaţi în partidă naţională vor acţiona la revenirea domnilor pământeni
B) Biserica
A jucat un rol important în societatea medievală românească.
înfiinţarea mitropoliei româneşti la Argeş în 1359 (de către Nicolae Alexandru), la Severin 1370 (Vladislav Vlaicu) şi recunoaşterea mitropoliei de la Suceava de către patriarhia de la Constantinopol a dat legitimitate bisericii ortodoxe române.
Organizarea bisericii continuă şi în perioada următoare când se înfiinţează şi alte eparhii în Moldova şi în Ţara Românească (episcopia Romanului, Rădăuţiului; pentru Ţara Românească episcopia Raului, Buzăului)
Biserica din Ţara Românească şi Moldova şi-a exercitat influenţa şi asupra altor teritori. În secolul 14 mitropolitul Ţării Româneşti primeşte titlul de “exarh: al întregii Ungarii şi a plaiurilor ceea ce îi conferea autoritatea asupra ortodocşilor din regatul Ungariei.
Mitropolitul era întâiul sfetnic al domnului, îl încorona pe domn, era al 2 lea demnitar în stat, locţiitor al domnului în caz de vacanţă a tronului, membru marcant al sfatului domnesc, asista la scaunul de judecată al domnului. Mitropolitul era subordonat instituţiei centrale putând fid at jos de domnitor.
O serie de domnitori au susţinut biserica şi au susţinut dezvoltarea vieţii monarhale.

Constitutiile Romaniei

2010-05-17T17:03:00.001+03:00

Constituţiile României
Constituţia reprezintă legea fundamentală într-un stat. Ea este o creaţie a epocii moderne. În România, intrată îtr-un accentuat proces de modernizare în secolul 19, prima constituţie a fost adoptată în 1866.
Anterior, au existat şi alte acte cu caracter constituţional precum regulamentele organice (1831-1832), convenţia de la paris (1856), statutul dezvoltător al convenţiei de la paris (1864).
Constituţia din 1866:
- a fost adoptată după modelul constituţiei belgiene din 1831, una dintre cele mai democratice constituţii ale vremii;
- nu amintea nimic despre suzeranitatea otomană şi garanţia celor 7 puteri;
- apare numele de România; astfel, la articolul 1, se afirmă că „principatele române constituie un stat unitar, indivizibil, numit România”;
- articolul 31 ppreciza că „toate puterile emană de la naţiune”(suveranitatea poporului);
- ca formă de guvernământ, România era monarhie constituţională;
- se prevedea principiul separării puterilor în stat: executivă: exercitată de domn şi guvern; domnul: numea şi revoca miniştri, convoca, amâna şi dizolva parlamentul, sancţiona şi promulga legi, avea drept de veto, era şeful armatei, avea drept de a bate monedă etc; legislativă: reprezentată de parlament bicameral, dezbătea şi adopta bugetul, vota, modifica şi abroga legi, drept de interpelare (de a cere socoteală guvernului); judecătorească: reprezentată de instanţele de judecată; cea mai înaltă instanţă era curtea de casaţie;
- se prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: libertatea conştiinţei, întrunirilor, presei, învăţământului (articolul 5);
- în articolul 7 se afirma că drept de cetăţenie au doar creştinii;
- votul era cenzitar; electoratul era împărţit, în funcţie de avere, pe colegii electorale; la senat, censul era foarte ridicat(800 de galbeni), ceea ce a făcut ca moşierii să domine această cameră; pentru adunarea deputaţilor erau patru colegii electorale; la colegiul 1 intrau cei care aveau un venit funciar mai mare de 300 de galbeni; la colegiul 2, intrau cei cu un venit funciar cuprins între 100 şi 300 de galbeni; la colegiul 3 intrau cei care plăteau o dare către stat de cel puţin 80 de galbeni; la colegiul 4 intrau toţi cei care plăteau o dare către stat, oricât de mică; spre deosebire de celelalte trei colegii, cei din colegiul al patrulea votau indirect, prin delegaţi;
- erau unele categorii scutite de regula censului,, deci puteau vota fără a face dovada unui venit: cei aparţinând profesiunilor liberale, ofiţerii în retragere, profesori, pensionarii statului;
- în 1884, numărul colegiilor electorale a fost redus(de la 4 la 3);
- proprietatea era declarată sacră şi inviolabilă.
Constituţia din 1866 a contribuit la consolidarea şi modernizarea statului românesc.
Constituţia din 1923:
Această lege fundamentală răspundea noilor realităţi: realizarea marii uniri, votul universal, diversitatea partidelor etc.
- păstra un mare număr de articole din vechea constituţie;
- la articolul 1, se afirma că „regatul Românniei este stat naţional, unitar şi indivizibil;
- ca formă de guvernământ, România era monarhie constituţională;
- se prevedea separarea puterilor în stat: executivă: exercitată de rege şi guvern; regele numea şi revoca miniştri, sancţiona şi romulga legi, putea dizolva parlamentul etc; legislativă: parlament bicameral(drept de interpelare); judecătorească: exercitată de instanţele de judecată; cea mai înaltă instanţă - curtea de casaţie şi justiţie;
- se prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti;
- la articolul 7, se preciza că deosebirea de credinţe religioase şi confesiuni nu poate constitui în România o piedică în calea dobândirii şi exercitării drepturilor politice şi civile;
- alegerile se organizau pe baza votului universal, egal, direct şi secret; nu aveau drept de vot femeile, magistraţii şi militarii de carieră;
- era enunţat principiul suveranităţii naţionale („puterile statului emană de la naţiune”);
Constituţia din '23 a permis extinderea participării cetăţenilor la viaţa politică, a creat cadrul legislativ necesar afirmării României mari şi a contribuit la democratizarea societăţii româneşti.
Constituţia din 1938:
A fost elaborată după ce carol ii a instaurat regimul monarhiei autoritare. Urma să pună bazele juridice ale noului regim. A fost promulgată la 27.03.1938.
Se menţineau principiul puterilor în stat şi principiul suveranităţii naţionale (articolul 29).
În realitate, era privilegiată puterea regală. Regele exercita puterea legislativă prin reprezentanţa naţională, guverna prin decrete-legi, era capul statului, şeful armatei, declara război, încheia pace, conferea decoraţii militare, bătea monedă.
- parlamentul avea rol decorativ;
- constituţia reducea dreptul de vot; limita de vârstă era ridicată la 30 de ani (faţă d 21 în constituţia din 1923), drept de vot având numai ştiutorii de carte; pentru prima dată, femeile primeau drept de vot, dar nu erau eligibile; numărul alegătorilor a scăzut de la 4.6 mil în 1937, la 2 mil în 1939.
Constituţia din 1948:
După al doilea război mondial, comuniştii se impun la putere cu ajutorul sovieticilor.
La 30.12.1947, România este proclamată republică.
În aprilie 1948, este adoptată o constituţie.
Era menită să legitimeze noul regim.
- în primul articol, se preciza forma de guvernământ - republica: „Republica populară română(rpr) este un stat popular, independent, suveram, unitar;
- se prevedea principiul suveranităţii poporului: „în rpr, întreaga putere de stat emană de la popor şi aparţine poporului”;
- se prevedea egalitatea în faţa legii;
- dreptul de a alege al cetăţenilor români, bărbaţi şi femei, de la 18 ani;
- dreptul de a fi ales era de la 23 de ani;
- se acordau drepturi depline femeilor;
- se prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti;
- constituţia prevedea şi restricţii politice: nu aveau drepturi politice persoanele nedemne, lipsite de drepturi civile şi politice, interzise (articolul 8; pe baza acesturi articol, adversarii regimului au fost lipsiţi de drepturi politice;
- constituţia cuprindea un titlu nemaiîntâlnit în celelalte: „structura social-economică”: „în rpr, mijloacele de producţie aparţin statului, ca bunuri ale întregului popor, ori organizaţiilor cooperatiste, ori particularilor, persoane fizice sau juridice”; deschidea calea naţionalizărilor.
Constituţia din 1952:
Reflecta noile schimbări produse în societatea românească.
- erau menţionate noile forme de proprietate, monopolul statului asupra comerţului;
- rolul conducător al partidului muncitoresc român (pmr);
- economie planificată;
- principiul suveranităţii poporului era înlocuit cu o nouă formulă:„articolul 2. Baza puterii populare în rpr este alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea, în care rolul conducător îl are clasa muncitoare”; „articolul 4. în rpr, puterea aparţine oamenilor muncii de la sate şi oraşe”;
- sunt menţinute drepturile electorale din constituţia precedentă, cât şi restricţiile referitoare la acest drept.
Constituţia din 1965:
A fost adoptată odată cu preluarea puterii de către Nicolae Ceauşescu..
- în articolul 1, se precizza noua denumire a statului - republica socialistă românia;
- se preciza că „forţa politică conducătoare a întregii societăţi româneşti era partidul comunist român”;
-- suveranitatea poporului era exercitată prin intermediul marii adunări naţionale, ai cărei membri erau aleşi prin vot direct, egal şi secret de toţi cetăţenii care au 18 ani;
- nu mai erau prevăzute restricţii politice;
- se prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, demonstraţiilor, dar care nu puteau fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste.
- legăturile cu textele legislative anterioare erau rupte;
- constituţia ridica la rangul de forţă politică conducătoare partidul unic(pmr şi pcr), legitimându-l să depună singur candidaturi pentru marea adunare naţională, sfaturile populare;
- organul suprem al puterii de stat rămâne, în toate cele trei constituţii, marea adunare naţională, un parlament unicameral ai cărui membri sunt aleşi prin vot universal de pe listele pmr sau pcr;
- deşi pare că legislativul se află în prim planul puterii, în fapt, executivul (preşedinţia, din 1974 şi anterior consiliul de stat) executivul este constant consolidat;
- sistemul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti mai funcţionează doar în măsura în care nu contravine interesele celor care muncesc.
Constituţia din 1991
În 1989 cade regimul comunist. În 1991, este adoptată o constituţie supusă aprobării poporului prin referendum la 8.12.1991.
- la articolul 1, se prevede că România este stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil;
- ca formă de guvernământ, România este republică;
- teritoriul României este inalienabil;
- articolul 2 enunţă principiul suveranităţii naţionale: „suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin organele reprezentative, prin referendum;
- se prevede egalitatea în faţa legii;
- sunt prevăzute drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: dreptul la viaţă, la proprietate, de vot, libertatea întrunirilor etc; sunt prevăzute drepturi noi, ca libera circulaţie, iniţiativă legislativă; dreptul de vot îl au toţi cei care au 18 ani;
- se prevedea separarea puterilor în stat;: parlamentul: este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare; are o structură bicamerală, adoptă legi, bugetul, programul guvernului etc; este ales pe baza votului universal; preşedintele: este ales prin vot universal, reprezintă statul, este garantul independenţei, veghează la respectarea constituţiei, are rolul de a media între instituţiile statului, între stat şi societate, desemnează primul ministru, numeşte guvernul etc, conduce csat; guvernul: este însărcinat cu înfăptuirea politicii interne şi externe, are sarcina de a conduce administraţia publică; justiţia este realizată prin instanţele de judecată, judecătorii sunt independenţi, deciziile se iau în numele legii;
- regimul democratic este reflectat şi în prevederi ale constituţiei referitoare la partidele°politice, activitatea sindicatelor, relaţiile internaţionale ale României.

Caracterizarea lui Aeneas, personaj principal din Eneida de Vergilius

2010-05-17T16:56:00.002+03:00

"Eneida" este o opera artistica de mare complexitate, o capodopera a romanilor.
Cele 12 carti relateaza aventurile troianului Aeneas.
Aenea este personajul principal al "Eneidei". Acesta se transforma pe parcursul cartii, sub ochii cititorului.
Initial, eroul este viteaz si leal, dar oscilant, confuz.
Desi investit de Hector ca mostenitor al Ilionului, lasa pe altii sa se ocupe de conducere.
Sosit ca un incercat carmuitor la Cartagina, acesta este invins de dragoste. Respectarea fata de destin il intareste, dar el se desavarseste in calatoria prin infern, unde isi afla soarta. El dobandeste calitati precum: rabdarea, fermitatea.
Soseste cu intentii pacifiste in Latium. Lupta cu bravura si decis, dar fara placere si ura. El este capabil de o umanitate profunda, de aici, oroarea sa pentru razboi.
Desi invoiala cu latinii este incalcata, Aenea paseste neinarmat pe campul de lupta si incearca sa opreasca razboiul.
Viteaz la nevoie si aspru, Aenea are anumite valori umane fundamentale; loialitate, si generozitate fata de cei invinsi.
El este opusul lui Turnus, care este trufas. In timp, Aenea capata fermitatea si intelepciunea necesara unor capetenii romane vestite.
Aenea este un pios fiindca isi urmeaza destinul, respecta zeii si isi iubeste familia si patria; savarsind cele necesare salvarii lor.
Eroul este prudent, atent sa evite actiunile necugetate, ce ar duce la neimplinirea soartei sale.
In concluzie, Aenea este construit ca un personaj complex intocmai ca un erou modern, el fiind protagonistul epopeei.

istorie

2010-04-22T22:47:00.004+03:00

Despre ei nu invatam la scoala!
“Istorie se cheama ceea ce s-a intamplat cu adevarat, nu ceea ce am vrea sa se fi intamplat.” Nicolae Iorga

Ioan Voda cel Cumplit – Voievodul de Cremene

Oricat veti cauta in colbul istoriei noastre un personaj asemanator Voievodului Ion Armeanul, rar veti gasi vreunul. Oricat veti cauta in Istoria Universala
un razboinic asemenea Mariei Sale, nu veti afla unul care sa se apropie de bravura, forta si neinduplecarea sa. Readucerea aminte a faptelor si vietii
unuia dintre cei mai straluciti strategi ai Europei crestine, este o adevarata datorie de onoare.

Europa alienata

Secolul XVI al erei noastre surprindea Batranul Continent intr-o etapa de tensiuni sociale, fierbere politica si consolidare a artelor si civilizatiei Apusului.
Imperiul Spaniol se afla la apogeul fortei si dezvoltarii sale. Fanaticul rege catolic Filip al II-lea era cel mai bogat monarh al vremii, in porturile
peninsulei hispanice acostand galioane pline cu comori si sclavi adusi din Europa, Africa, Asia si America. Anglia isi definitiva noua sa orientare constitutionala
reformata, alaturi de revizuirea politicilor coloniale. Franta se vedea aproape condusa de miscarea hughenotilor. Taratul moscovit era o imensa pustietate
asupra caruia flutura steagul insangerat al unei adevarate fiare, Ivan cel Groaznic pe numele sau.

Pe fondul acestei Europe alienate si dezbinate, Imperiul Otoman continua sa muste hulpav bucati din trupul Continentului cel Vechi. Forta sa militara si
cruzimea pasalelor inspaimantau orice armata. Si acesta in ciuda faptului ca la Stambul domnea Sultanul Selim cel Betiv, un suveran care nu calcase in
viata sa pe un camp de batalie, un notoriu obsedat sexual interesat doar de frumusetea roabelor din Balcani si Caucaz si nu in ultimul rand un mare betivan,
dupa cum i-a ramas si numele. In aceste conditii, intr-un marunt voievodat romanesc, apare un mare conducator de osti, pe care numai soarta cea nedreapta
alaturi de o tradare devastatoare, l-au oprit sa nu schimbe fata Europei.

Armeanul cel Cumplit de Viteaz

Dupa moartea Marelui Stefan, tronul Moldovei a fost ocupat vremelnic de fiul sau, Bogdan cel Chior. Fiul celui din urma, Stefan cel Tanar sau Stefanita
Voda, muri la randul sau fara de urmasi legitimi. Pe tron se inscauna Petru Rares, un copil din flori al lui Stefan cel Mare . In scurta sa perioada de
domnie, Moldova a stralucit totusi datorita talentului sau diplomatic, Petru Rares dovedindu-se un voievod iubit de popor, care baga iarasi groaza in randurile
dusmanilor. Urma apoi cruda domnie a lui Voda Alexandru Lapusneanu, ale carui excese si carnagii au ramas intiparite chiar si in literatura romaneasca,
sub pana lui Costache Negruzzi. In tot acest rastimp, un alt vlastar din trupul lui Stefan cel Mare, crestea necunoscut in strainataturi, departe de ochii
celor care se luptau intre ei pentru tronul Moldovei. Este vorba de fiul bastard al lui Stefan cel Tanar, Ioan sau Ion, depinde de cronicar. Mama acestui
adevarat stranepot al lui Stefan cel Mare a fost o femeie de neam armean din familia Serpega. Vitejia, gandirea strategica, forta fizica si neinduplecarea
o mosteni de la tatal sau, Stefan cel Tanar, descris in letopisete drept un personaj dintr-o bucata, cu un caracter bataios. De la mama sa, Ioan Voda a
mostenit o fizionomie tipic armeneasca, ten masliniu inchis la culoare, o frunte inalta si lata, dar neromaneasca, dupa cum aminteste si B.P. Hasdeu, par
des si negru, nas oriental precum al tuturor negutatorilor armeni care strabateau Moldova.

Moldovenii si-au denumit intotdeauna domnitorii bastarzi dupa numele mamei, ca o ramasita straveche a matriarhatului in taramurile locuite de daci. Astfel,
Alexandru Voda a fost numit Lapusneanu, dupa mama sa, Lapusneanca. Petru Voda a ramas cu numele de Rares, dupa Raresoaia, porecla mamei sale. Prin urmare,
in aceiasi nota, poporul l-a numit Ioan Armeanul pe stranepotul lui Stefan cel Mare. In anul 1561, la varsta de aproape 40 de ani traiti in anonimitate,
Ioan Armenul se face remarcat pentru prima data intr-un context destul de neobisnuit. Datorita situatiei politice nefavorabile, paraseste regatul polon
si apare drept refugiat in Crimeea, la curtea hanului tatar Mehmet Kalga, a carui admiratie si prietenie o cucereste definitiv, dupa ce-l insoteste pe
tatar intr-o campanie de lupta contra armatelor rusesti. Acolo, intr-o lupta crancena de pe malul Volgai, remarcabilul sau sange rece alaturi de forta-i
fizica de proportii herculeene, au smuls strigate de admiratie incercatilor calareti ai stepelor. Simpatia lui Kalga-Han pentru Ioan era atat de puternica
incat trimite o scrisoare regelui polonez Sigismund-August : "Te rog foarte mult a binevoi a tine in gratiile tale pe acest fiu de domn din Moldova". La
acea data regatul polonez tremura de frica tatarilor. Pana la urma, ura boierilor impotriva lui Bogdan Lapusneanu, fiul lui Alexandru, precipita situatia
in favoarea lui Ioan Armeanul, ale carui eforturi de a cuceri tronul Moldovei ajunsesera deja la urechile imparatului Germaniei, regilor Ungariei si Poloniei,
precum si sultanului turc. Profitand de situatia-i favorabila si bazandu-se pe curajul sau nemaiintalnit, Ioan ajunge in sfarsit Voievod al Moldovei.

Doi ani cat o eternitate

Inscaunat in luna februarie a anului 1572, Ioan a domnit doar pana in iunie 1574, cand moartea sa de martir l-a trecut deopotriva in istorie si legende.
Primele clipe de domnie au fost marcate de tensiuni si hartuiri reciproce cu regatul polonez. Exelent politician, Ioan Voda redobandeste pentru Moldova
cetatea Hotinului, cea mai puternica fortificatie romaneasca din acele timpuri. Crestin de rit armean inca din nastere, luteran in Polonia, convertit la
islam in Stambul, Ioan Voda trece la ortodoxie in uralele multimii. Un strateg de talia sa, animat de ambitia libertatii ar fi trecut la catolicism daca
s-ar fi inscaunat rege al Spaniei sau ar fi aderat la confucianism, daca astfel ar fi devenit suveran al Chinei.

In scurta sa domnie, Ioan a savarsit o serie de reforme nemaivazute pana atunci in Tarile Romane. Cunoscator al limbilor turca, greaca, polona si armeana,
domnitorul aplica controlul personal al actelor emise de cancelaria domneasca. Decide schimbarea capitalei de la Suceava la Iasi, trece la eliberarea oamenilor
de rand de sub jugul boierilor si clerului. Pentru a salva averea tarii, ordona sa fie batute monezi nationale de arama in loc de aur si argint. Prima
inscripitie in limba romana apartine banilor de arama pe care Ion Voda a ordonat sa se inscriptioneze "Teara Moldovei". Tot el impune o strictete de fier
contributiilor fiscale ale oricarui moldovean, fie el simplu taran sau logofat. Toate aceste masuri nu au facut decat sa inteteasca ura boierimii si a
clerului contra lui Ion Voda. Parca pentru a inaspri situatia, Ioan Voda se tine tare si nu face rabat de la principiile sale. Astfel, pe o inalta fata
bisericeasca care ar fi savarstit pacatul sodomiei, o pedepseste prin arderea de viu. Pentru a-l consola, Ioan Voda aminteste preotului nefericit ca este
mai bine sa-i arda trupul cel pacatos aici pe pamant, decat sufletul sa-i fie ars pe veci in Gheena. Pe un boier care tradase trei domnitori anteriori
si se facuse haiduc, Ioan Voievod il ingroapa de viu in pamant, cerand familiei boierului sa nu fie mahnita, deoarece numai pamantul putea inghiti un asemenea
ticalos.

Ura sa impotriva boierilor si preotimii nu cunoaste margini, in opinia voievodului aceste doua clase sociale fiind vinovate de slabirea tarii, jaful taranilor
si cultivarea unei adevarate arte a tradarii si intrigilor. Pentru a controla si limita puterile boierimii si influenta clerului, Ioan Voda face o miscare
politica fara precedent pana atunci in istoria interna a principatelor romane. Spre surpriza tuturor, redutabilul voievod ia mosiile manastiresti pentru
a le darui unor boieri. Tot asa procedeaza si cu mosiile, domeniile turmele, si hergheliile boierimii. In scurt timp, aceste bogatii erau daruite unor
manastiri. Astfel, scandalurile, invidia si ura dintre preotime si boieri se tineau lant. Succesul voievodului era de o simplitate neobisnuita. Ioan nu-i
lasa nici pe boieri nici pe preoti sa abuzeze de roadele muncii taranilor. Razesii erau taria armatei, cu cat erau mai bine hraniti cu atat luptau mai
destoinic. Domnitorul, totusi, nu i-a improprietarit pe tarani, deoarece se temea ca o astfel de masura ar fi nascut o criza ce ar fi dus la situatii anarhice
in Moldova. In schimb, lua taxa de la tarani doar o zecime din cat le luau boierii. Prin acesta metoda, a reusit in scurt timp sa umple vistieria tarii
si totodata sa devina eroul maselor populare. Evident, datorita acestor masuri si-a atras Ioan numele de cel Cumplit sau cel Rau, dupa cum il aminteste
un cronicar mitropolit.

Intrigile boierimii au atins cele mai indepartate colturi ale Europei. Despre mazilirea si uciderea lui Ion-Voda se vorbea nu numai in cancelariile din
Ungaria, Polonia, Valahia sau Stambul. Pana si in indepartata Franta se puneau la cale planuri care vizau inlaturarea sa de la tron. In acea perioada,
Moldova platea Inaltei Porti un tribut anual de 40.000 de galbeni. Turcii observara prosperitatea tarii in timpul domniei lui Ioan si aproape dublara tributul.
Insa, Ioan Voda cel Cumplit nu putea accepta lacomia turcilor. Tot mai multe amenintari se strangeau la adresa sa. Cea mai mare venea din partea Doamnei
Chiajna in persoana. Acesta adevarata Lady MacBeth a istoriei romanesti platise deja in avans multi galbeni Inaltei Porti in scopul cumparararii tronului
Moldovei pentru fiul sau, Petru Schiopul sau Petru cel Tanar. Turcii se pregatesc de razboi. In fata unei asemenea amenintari , Ioan Voda cel Cumplit tine
in fata divanului boieresc o cuvantare ramasa la cunostinta noastra datorita lui cronicilor lui Grigore Ureche. Neinduplecatul voievod prezinta situatia
si se pregateste de razboi impotriva celei mai mare forte militare din vremea sa.

Moldoveni si Cazaci - Luptatori fara egal

Ioan Voda studiase arta militara a turcilor, tatarilor, polonezilor si germanilor, astfel incat cunostea atat punctele tari, cat si pe cele slabe alte armatelor
respective. Aici intervine geniul sau militar desavarsit. Intr-un avant de-a dreptul revolutionar, Ioan Voda anticipeaza importanta artileriei si a infanteriei
pe campul de lupta. La momentul respectiv, niciun alt suveran european nu gandea atat de vizionar. Franta avea la acea data doar 30-40 de tunuri, Ioan
Voda avea 200 de guri de foc. Tunurile europene din acea perioada erau niste masinarii imense, greoaie si foarte dificil de manevrat. Ion Armeanul este
constient de acest neajuns si isi doteaza armata cu tunuri mult mai mici si mai mobile. Daca un tun de la curtile Europei putea fi carat cu 4 sau 6 cai,
un tun modovenesc patentat de voievod putea fi deplasat cu o singura pereche de cai. Modovenii se distingeau prin revolutionara lor artilerie de camp,
fapt subliniat si de Nicolae Balcescu care declara: "Artileria la romani a fost mult mai in buna stare decat la cele mai multe neamuri". Cu nimic mai prejos
se prezenta armata moldoveneasca compusa in mare masura din razesi si boieri de rang mic. Toti acesti oameni erau caliti in lupta si cunosteau la perfectie
arta manuirii armelor. Luptele de sute de ani cu turcii, tatarii, ungurii si polonezii au dus la desavarsirea unui tip de razboinic de neinvins in Europa.
Arcasii moldoveni erau superiori in tactica si mobilitate celor occidentali.

O alta arma pe care se bazau razesii luptatori erau teribilele ghioage sau fusturi. Realizate din lemn de esenta tare si ghintuite la capat, acestea puteau
usor zdrobi coifurile si armurile vrajmasilor. Sabia era la mare cautare, tipul de palos moldovenesc aducea mai degraba la forma cu iataganul. Razesii
nu au ales niciodata sabiile grele si impractice de tip european, folosite indeobste de polonezi si unguri. Fiecare grup de infanterie avea cate o ceata
de sateni inarmati cu coase folosite pentru a taia picioarele cailor sau ale calaretilor, in functie de conjunctura luptei. Caii moldovenesti erau o rasa
unica, din nefericire disparuta azi. Extrem de pretuiti de hanii tatari sau pasalele turcesti, caii moldavi nu au fost foarte aratosi, dar erau deosebit
de iuti si de rezistenti. La nasterea manjilor, razesii le taiau narile pentru a inlesni astfel procesul respiratiei accelerate pe timp de galop. Codul
martial al moldovenilor se rezuma la un singur alineat: "Fugarul carele va lasa campul bataliei, sa fie pedepsit cu o moarte mai cumplita decat aceea ce
i s-ar fi putut intampla in lupta din partea vrajmasului".

Marturiile cronicarilor straini cu privire la spiritul de lupta al romanilor din acele vremuri sunt edificatoare: "Ei se bat cu o asemenea indrazneala
si dispret fata de dusmani, cu o asemenea incredere in sine, incat cu o mana de oameni infransesera mari armate ale vecinilor" spune Graziani. "E un popor
totdeauna foarte ciudat, capritios, tafnos, dar atat de dur si razboinic incat nu o data a dat lectii acelora care nu-l lasau in pace" citim la Vigenere.
"Neamul moldovenesc e feroce, cam barbar, dar foarte ager in arta militara" declara Reichersdorf. "Ostasii moldoveni sunt viteji si mesteri in lupta, desi
sunt niste tarani prosti, luati de la plug" ne spune Bielski. "Sunt oameni groaznici si foarte viteji; si nici ca este pe fata pamantului un alt popor
care pentru gloria razboinica si eroism sa apere o tarisoara mai mica contra mai multor dusmani, atacandu-i si respingandu-i fara incetare" zice si Orzechowski.

In acelasi timp, in istoria universala isi fac aparitia teribilii cazaci. La marginea hotarului Poloniei cu tinuturile tatarasti apare o natie compusa
in mod egal din fugari refugiati din Rusia, Polonia, Moldova, Kalmukya si Cerchezia. Vorbeau o limba amestecata pe care o intelegeau cu totii. Urau de
moarte pe musulmanii turci si tatari precum si pe polonezii cei catolici. Impotriva acestora porneau in fiecare an in expeditii de jaf si pedepsire, fiind
condusi de cate un ataman. Resedinta lor era la gurile Niprului si Volgai unde isi injghebasera chiar si o flota de barci cu care jefuiau negutatorii turci
si genovezi. Erau luptatori rebeli, violenti si temperamentali. In lupta dadeau dovada de o cruzime nemaintalnita nici macar la tatari. Ingroziti, turcii
i-au denumit Cozaq, adica "nebun liber". Bazandu-se pe credinta comuna ortodoxa, Ioan Voda angajeaza douasprezece sotnii cazacesti sa lupte de partea sa
impotriva Semilunei. Istoria nu i-a dat alti aliati, polonezii si ungurii, vecinii crestini ai Moldovei, tremurau de frica ienicerilor. Atamanii cazaci
Pokotilo si Swiercewski i-au fost credinciosi voievodului pana la moarte.

Prima mare victorie a lui Ioan Voda cel Cumplit a fost cea de la Jiliste, langa Ramnicu Sarat. Acolo cei 9.000 de modoveni si sotniile cazacesti decimeaza
o armata formata din 20.000 turci, 40.000 de munteni si 2.000 de secui, practic intreaga armata a lui Petru cel Schiop, care marsaluia din Tara Romaneasca
pentru a se sui pe tronul Moldovei. Petru cel Schiop scapa cu greu, refugiindu-se in cetatea Brailei. Ioan Voda cel Cumplit inainteaza pana la Targoviste
unde il inscauneaza pe aliatul sau Vintila Voda. Napraznicul voievod se indreapta apoi spre Braila unde se angajeza in asediul cetatii. Turcilor nu le
venea inca sa creada. O solie din cetate ajunge la Ion Voda cu un mesaj simbolic: zece gloante, zece ghiulele si zece sageti. Ion Voda nu gusta ironia
amara a turcilor si taie buzele, urechile si nasurile turcilor dupa care-i rastigneste in fata cetatii, transmitandu-le turcilor ca aceasta soarta urmau
sa aiba si cei din cetate, daca nu-i deschideau portile. Turcii se incapataneaza. Voievodul ordona escaladarea zidurilor, iar Braila cade in mainile moldovenilor
si cazacilor. Urmeaza scene de cosmar pentru musulmanii din cetate. "Nimeni nu fu crutat; sangele curgea parau in Dunare. Nu au fost ucisi doar oamenii,
pana si cainii au trecut prin sabie. Nu a ramas piatra pe piatra. Focul mistui ce nu a ucis sabia" ,aminteste cronicarul polonez Gorecki.

Dincolo de infrangere, dincolo de moarte, dincolo de uitare

Succesele militare ale voievodului il indreapta spre recucerirea Cetatii Albe si a Chiliei, denumite de turci Akkerman, respectiv Bender. In acest scop
isi indreapta armele spre Bugeac, unde valurile de turci si tatari pribegi alungasera deja populatia romaneasca. Batalia de la Lopusna a fost un nou exemplu
de strategie militara spontana, adaptata la teren si la armatele turco-tatare. Raidurile lui Ioan-Voda devasteaza cele doua cetati construite de Stefan
cel Mare, iar populatia musulmana care se instalase acolo este masacrata fara crutare. La Tighina si Cetatea Alba, Ioan-Voda infrange trei corpuri de armate
turcesti. In lupta de la Roscani, voievodul isi uimeste ostasii, demonstrandu-si forta herculeeana. Un tun se impotmolise in noroi, singur, Ioan-Voievod
apuca tunul de franghii si il smulge, tragandu-l pe o pozitie noua de unde trage asupra turcilor. Forta colosala a voievodului este atestata de marturiile
cazacesti. Pentru a-si distra ostenii obositi, Ioan Voda obisnuia sa franga in maini potcoave de cai.

Exasperati de victoriile domnitorului, otomanii trimit in vara anului 1574 o noua expeditie militara. Armata uriasa era compusa din turci, tatari si munteni.
Un puhoi de 200.000 de oameni se indrepta contra celor circa 35 mii de luptatori ai voievodului Ioan. In acelasi timp, o alta oaste de tatari se pregatea
sa-l atace pe voievod. Impotriva armatei turcesti care se apropia de Dunare, voievodul il trimise pe Ieremia Golia, omul sau de incredere. Avand parca
o presimtire Ioan il pune pe Golia sa jure pe Cruce si Evanghelie ca nu va trada. Insa, langa lacul Cahul, Golia impreuna cu cavaleria moldoveana tradeaza
si trece de partea turcilor pentru 30 de pungi cu galbeni…Sosirea unei noi armate de tatari copleseste oastea moldo-cazaca si o obliga sa se retraga in
satul Roscani din apropiere. Exasperati de rezistenta romanilor, turcii ataca in valuri succesive. Dupa ce moldovenii resping al treilea val de ieniceri,
turcii trimit in lina intai pe Ieremia Golia si oamenii sai. Tradatorii sunt macelariti de sageti si ghiulele. Uluiti, cu pierderi uriase, turcii incerca
un nou asalt. Dezastrul vine insa din partea naturii. Seara se porni o ploaie torentiala care uda pulberea necesara tunurilor romanesti. Furia romanilor
nu mai putea fi oprita, ataca cu sabiile pozitiile turcilor care-i copleseau numeric. Urmeaza trei zile de canicula ucigatoare. Ioan-Voda mai ramasese
doar cu 7.000 de osteni. Respinsese timp de o saptamana atacurile concentrate a 200.000 de dusmani.

Oamenii sai suferau cumplit de sete. Nobletea si sacrificiul sau unic ii impun sa se preda in schimbul crutarii soldatilor sai. Primul pas il fac turcii
care-i trimit o solie in cea de a patra zi. Ion cel Viteaz accepta sa se predea cu trei conditii: ostenii moldoveni supravietuitori sa fie crutati, cazacii
sa fie lasati sa se intoarca la setciile lor zaporojene, iar el personal sa fie trimis viu si nevatamat sultanului Selim al II-lea. Turcii primira. Ahmed
Pasa jura de 7 ori pe Coran, Petru cel Schiop care ravnea Moldova, jura la randul sau de 7 ori pe Biblie. Ostenii sai plangeau, multi nu vroiau sa-l lase
sa se duca la turci. Voievodul lasa credinciosilor cazaci armele si bijuteriile sale. In cortul turcilor, respinge toate acuzatiile seraskirului, declarandu-i
ca nu va vorbi decat cu sultanul. Mandria sa infioara pe turci. Atunci, un aventurier italian din Napoli, pe numele sau Scipione Cigalla, trecut la islam
cu numele de Cigalazade, savarsi infama fapta. Sperand la o recompensa, infipse cutitul in inima voievodului neinarmat. Ienicerii incurajati, taiara capul
trupului lipsit de viata, dupa care legara puternicul sau trup de patru camile care, fiind biciuite, sfasiara in bucati corpul eroului. Intr-un ritual
dement, ienicerii se inghesuie sa culeaga oasele domnitorului, fiind convinsi ca ramasitele viteazului erau moaste si talismane. Pasalele isi umezesc iataganele
in sangele sau, rugandu-se lui Allah sa le dea si lor curajul si puterea lui Ion Voda.

In fata unui asemenea spectacol oribil, moldovenii dezarmati din suita domnitorului sar cu pumnii goi pe turci. Sunt ucisi pana la ultimul de ieniceri,
drept lectie pentru oricine ar fi incercat sa se rascoale contra Semilunei. Vazand cum isi tin turcii cuvantul, cazacii ataca cu furia disperarii. Supravietuiesc
doar 12, in frunte cu atamanul Swiercewski. Impresionati de bravura zaporojenilor, turcii cedeaza si-i lasa in viata chiar si pe cazacii raniti. Astfel
s-a savarsit din istorie unul dintre cei mai viteji conducatori ai romanilor. Fratele sau, Nicoara Potcoava, ajunge ataman al tuturor cazacilor zaporojeni,
si ocupa vremelnic tronul Modovei. Astazi, cei doi eroi sunt pe nedrept trecuti in uitare…

Petru Cercel
A ridicat biserici, un mic palat domnesc de-o mare frumusete, a construit instalatii de aprovizionare cu apa si a infiintat un atelier pentru fabricarea
tunurilor de bronz – realizari importante in cariera unui domnitor, si cu atat mai remarcabile pentru un voievod care a domnit mai putin de doi ani. Cu
toate acestea, istoria l-a pastrat in amintire mai degraba pentru excentricitatile lui, pentru viata lui aventuroasa si pentru aparenta plina de farmec
a persoanei sale, ignorand insusirile care ar fi putut face din el un mare domnitor – daca soarta ar fi fost mai induratoare cu el.

Un favorit regal
Pana si porecla sub care a ramas cunoscut - cea de Cercel - se datoreaza doar unui amanunt frivol: cercelul pe care il purta in ureche si despre care se
spune ca era facut dintr-o perla mare cat un ou de porumbel.In ochii boierimii valahe de la sfarsitul secolului al XVI-lea, acest detaliu aparea ca o extravaganta,
ba chiar ca o curiozitate care nastea intrebari asupra gusturilor si purtarilor noului domn. Dar lucrurile erau, de fapt, mai simple: Petru Cercel nu facea
decat sa poarte ceea ce era la moda; e drept, nu in Valahia, ci in tarile Europei occidentale, pe care le colindase, unde traise si unde isi insusise maniere,
cultura si conceptii care se deosebeau mult de cele ale domnilor munteni cu care erau obisnuiti boierii.

Petru Cercel traise o vreme la curtea regelui Henric al III-lea al Frantei, fiind chiar unul dintre favoritii acestuia, acei "mignons" - tineri frumosi,
eleganti, foarte preocupati de moda, pe care protestantii, adepti ai sobrietatii in moravuri si infatisare, ii barfeau si ii acuzau - era, pe vremea aceea,
o acuzatie grava, - de inclinatii homosexuale. Dar acesti mignons par sa fi fost, mai degraba, ceea ce in zilele noastre se numeste, cu un termen foarte
nou, metrosexuali - barbati care dau o mare atentie infatisarii lor si tendintelor modei. In ochii austerilor protestanti, aceste preocupari erau o dovada
de efeminare, iar de aici pana la acuzatia de homosexualitate nu mai era decat un pas. Cercelul purtat intr-una dintre urechi nu era, totusi, decat o moda,
raspandita in anii 1580. In mai multe porterte ale regelui Henric al III-lea, acesta apare purtand la ureche o perla de o marime impresionanta, astfel
incat, la urma urmei, Petru Cercel nu facea decat sa urmeze un trend al modei, cum am spune azi.

Si in Anglia elizabetana, barbatii se imbracau uneori chiar mai impodobit decat femeile, purtand flori in par si cate un cercel cu perla la ureche. Un
portret al lui sir Walter Raleigh, realizat in 1588, ne-a arata pe acest faimos ostean si navigator, din vremea domniei Elizabethei I, purtand la ureche
un cercel cu o perla enorma, asa cum era si cel care ii va fi impresionat pe contemporanii munteni ai lui Petru Cercel.

Mostenitorul ratacitor
Petru era fiul domnitorului Patrascu cel Bun, care carmuise Valahia intre anii 1554-1557. Petru si-a trait prima tinerete mai mult pribeag; colindand prin
mai multe tari, devenise, in cele din urma, ajutat si de frumusetea sa fizica, un personaj deosebit de interesant si atragator. Vorbea mai multe limbi
straine si scria chiar versuri in italiana - in opinia cunoscatorilor, nu exceptional de valoroase, dar care au fermecat-o pe regina Caterina de Medici,
mama italianca a lui Henric al III-lea.

In calitatea sa de fiu de domn, Petru se credea indreptatit sa pretinda tronul Valahiei, dar in vremurile acelea - si inainte de ele, si timp de cateva
secole dupa aceea - accesul la tronul unuia dintre Principatele Romane depindea de bunavointa si sprijinul Inaltei Porti Otomane. iar bunavointa si sprijinul
se cumparau cu bani grei. E greu de imaginat azi ce insemna, in acele vremuri, cursa pentru ocuparea tronurilor Valahiei si Moldovei, aflate la cheremul
sultanului otoman. Intrigi, denunturi, reclamatii, scrisori calomnioase, sume uriase platite drept mita unor inalti dregatori ai curtii de la Stambul...
o adevarata jungla a coruptiei, in care pretendentul care dadea cei mai multi bani isi cumpara, practic, tronul. Daca beneficia si de niste "pile", cu
atat mai bine; recomandarile unui inalt personaj puteau fi de ajutor, dar principalul argument erau darurile bogate, de care nici un pretendent nu era
scutit.

Petru avea de luptat cu un dusman puternic: Mihnea al II-lea care, impins de la spate de mama sa, Ecaterina Salvaresso, ambitioasa si fara scrupule, era
hotarat sa lupte cu toate armele - bani si intrigi - pentru a pastra tronul Munteniei, pe care se urcase in 1577. Fara a ignora aspectul financiar al chestiunii,
Petru Cercel a hotarat sa-si foloseasca si relatiile de la curtea Frantei pentru a-si asigura izbanda. Inarmat cu bunavointa personajelor de rang inalt
pe care le frecventa, a putut apela la ambasadorul Frantei pe langa Sublima Poarta, Jacques de Germigny, cerandu-i sprijinul. Asta se intampla in 1579.
In 1581, trecand si prin alte tari ale Europei si pledandu-si cauza pe langa puternicii vremii, s-a dus el insusi la Stambul (Constantinopol), pentru a
da lupta la fata locului, dar abia in 1583 a izbutit sa obtina de la sultanul Murad al III-lea ca Mihnea sa fie inlaturat, lasandu-i libera calea spre
tron.

Un inceput plin de promisiuni
Cronici ale vremii povestesc ca noul domn a fost bine primit in Valahia. Un voievod tanar si frumos, elegant si plin de farmec, avea toate sansele sa fie
admirat de boieri si de popor, deopotriva. Pe deasupra, el era fiul lui Patrascu, supranumit "cel Bun" din pricina ca avusese o fire blajina, toleranta
si o domnie linistita, fara conflicte grave cu boierimea, iar aceasta frumoasa reputatie a tatalui se rasfrangea si asupra fiului. Voievodul si-a stabilit
curtea la Targoviste - Bucurestiul era, pe vremea aceea, un mic oras mai putin important, care slujea ca un fel de capitala alternativa. In primele luni
de domnie, lucrurile au mers bine, iar Petru Cercel a putut sa se remarce prin cateva infaptuiri care au dat tuturor speranta ca venisera vremuri mai bune
pentru tara. Orasul a fost imbogatit cu instalatii de apa si cu numeroase infrumusetari arhitectonice marcate de gustul si ideile occidentale ale noului
domn si care au starnit admiratia contemporanilor; intre altii, a unui anume Franco Sivori, fiu al unui negustor genovez si care, devenit secretar al lui
Petru Cercel, a lasat o descriere plina de amanunte interesante - si de imensa valoare documentara - privitoare la persoana domnitorului, la curtea si
la capitala sa.

Din nefericire, "luna de miere" n-a tinut mult, iar dezmeticirea a fost amara. Domnitorul avea nevoie de multi bani, nu numai pentru a finanta lucrarile
incepute, nu numai pentru a-si recupera sumele enorme cheltuite pentru a dobandi tronul - sume care fusesera obtinute prin imprumuturi facute la Constantinopol
-, dar si pentru ca una dintre conditiile inlocuirii lui Mihnea cu Petru Cercel fusese ca acesta din urma sa ia asupra lui o mare parte din datoriile lui
Mihnea catre Inalta Poarta. Protectorii otomani ai lui Petru nu intelegeau sa piarda bani la afacerea asta. Asa incat domnul a recurs la metoda consacrata
de a aduna bani: a sporit birurile. Or, nu exista masura mai nepopulara pe atunci - ca si astazi - decat aceea de a impila si mai rau oamenii din popor.
S-au adaugat la aceasta neintelegerile cu boierii pamanteni, generate de ciocnirea dintre ideile inovatoare ale lui Petru Cercel si obiceiurile din batrani
la care tineau marii dregatori. Domnitorul era inconjurat de curteni francezi si italieni si dorea sa introduca la curtea sa stralucirea curtilor princiare
occidentale, promovand conceptii care, pentru boierii traditionalisti, constituiau tot atatea noutati suparatoare. (Rezistenta la schimbare era, si pe
atunci, un fenomen larg raspandit si cu manifestari nebanuit de puternice.) Era, de fapt, o lupta intre vechi si nou, intre Orient si Occident, o ciocnire
intre Evul Mediu romanesc si Renasterea apuseana. Disputele au degenerat in conflicte deschise, in urma carora Petru Cercel a poruncit executarea a trei
dintre marii dregatori. Domnitorul a pierdut, astfel, si sprijinul clasei conducatoare.

Prabusirea
Mihnea, care, dupa inlaturarea sa de la domnie, plecase la Constatinopol si incepuse imediat demersurile - a se citi "intrigile" - pentru a-si recupera
tronul, a profitat de "criza de imagine" a domnitorului Petru Cercel. Si-a sporit darurile catre Inalta Poarta, calomniile la adresa lui Petru si insistentele
de a fi repus pe tron. Unii cercetatori considera ca aceeasi inclinare pro-occidentala care ii scandalizase pe boierii munteni a fost unul dintre motivele
pentru care Inalta Poarta i-a retras lui Petru Cercel sprijinul. Alegand drept capitala, in locul Bucurestiului, Targovistea, un oras aflat mai departe
de granita - deci de influenta turceasca -, usor de aparat si legat direct de Transilvania - adica de Occident -, Petru Cercel parea sa afirme o vointa
de a se distanta cat mai mult de Imperiul Otoman, apropiindu-se, in schimb, de civilizatia.apuseana. Evident, asa ceva nu putea fi pe placul Inaltei Porti,
pentru care controlul asupra Principatelor Romane, din care obtineau bogatii enorme, sub forma haraciului (tributului) si a mitei prilejuite de numirea
domnilor, era esential. In aceste conditii, Mihnea - fostul domn - parea un candidat mai bun, nu numai sub aspectul financiar - al darurilor facute pentru
a influenta alegerea -, ci si din punct de vedere politic. In 1585, dupa nici doi ani de domnie, Petru Cercel, a carui popularitate scazuse foarte mult,
si-a dat seama ca urma sa fie mazilit. N-a mai asteptat sa se intample asta, ci a parasit Valahia, luandu-si cu el averea - documentele vorbesc despre
43 de care pline cu bogatii - si a pornit spre Transilvania, sperand ca, de acolo, sa se indrepte spre vest.

Abia ajuns in Ardeal, insa, a fost tradat de oamenii din escorta sa, care l-au jefuit. Fugarul a fost arestat la Medias si intemnitat in Maramures. In 1587,
a izbutit sa evadeze, coborand pe o funie. A incercat sa caute sprijin la fostii sai protectori, dar norocul isi intorsese fata de la el: nici Franta,
nici Republica Venetiana, nici Roma nu l-au mai sprijinit indeajuns. Istoricul Alexandru D. Xenopol e de parere ca acesta rasturnare de intentii s-a petrecut
ca urmare a faptului ca Petru Cercel esuase in a realiza ceea ce protectorii sai din Occident asteptasera de la el. Il sprijinisera cu gandul de a avea
un aliat in Balcani, ca o modalitate de a-si extinde influenta in Europa de sud-est, cu atat mai mult cu cat la Roma circula ideea unei cruciade anti-otomane,
menita sa stavileasca extinderea expansiunii turcesti catre apus. Asadar, tarile vest-europene incercau sa pregateasca terenul. Un print format dupa modelul
occidental si indatorat puterilor vestice le-ar fi slujit minunat scopurile. Cu alte cuvinte, Petru Cercel reprezentase o investitie si o unealta. Neizbutind
sa-si pastreze tronul, a devenit neinteresant. Poate era prea boem, prea visator pentru a servi telurilor politice ale marilor puteri europene.

La Constantinopol, unde s-a dus din nou, in cele din urma, intr-o incercare disperata de a-si recapata tronul, nu mai avea, deci, suficient sprijin diplomatic
si nici financiar. Rivalul sau, Mihnea, a redobandit tronul Valahiei. (Ulterior, in 1591, acesta a fost iarasi mazilit si chemat la Constantinopol, unde,
pentru a-si scapa viata, a abjurat credinta ortodoxa si s-a convertit la Islam, de unde si porecla sub care a ramas in istorie: Mihnea Turcitul). Petru
a fost intemnitat la inchisoarea Edicule ("Cele Sapte Turnuri"), iar peste cateva luni, in 1590, pentru a pune capat, o data pentru totdeauna, oricarei
probleme din partea lui, turcii, cu contributia lui Mihnea, s-au descotorosit de el: spunandu-i-se ca va fi surghiunit in Rodos, a fost urcat pe o corabie,
iar in mijlocul Bosforului, a fost ucis.

Dintr-o legatura cu o femeie necunoscuta, Petru Cercel a avut mai multi copii, dintre care unul, Marcu Cercel, a fost, pentru foarte putina vreme, in anul
1600, guvernator al Moldovei, atunci cand cele trei tari romane s-au unit pentru scurt timp, sub domnia lui Mihai Viteazul.

Ce-a fost si ce-ar fi putut fi
Povestea vietii acestui principe seamana cu un roman de aventuri, in care capitolele cele mai palpitante sunt cele care relateaza scurtul sau triumf ca
domn al Valahiei si prabusirea sa dramatica, din culmea gloriei in mlastina infrangerii, urmata de o moarte cruda, prin asasinat. Pare viata unui aventurier
plecat in cautarea norocului si care s-a dovedit prea slab pentru a-l stapani atunci cand l-a gasit. Si totusi, Petru Cercel ar merita, poate, mai mult
de la posteritate decat o astfel de judecata.

Oricat de scurta i-ar fi fost domnia, infaptuirile lui s-au numarat, totusi, printre acele farame de civilizatie occidentala de care au avut parte Valahia
si Moldova prin spiritul unora - putini - dintre domnitorii lor, cei cativa domni carturari si umanisti, atat de rari in gramada de creaturi lacome si
vulgare care s-au perindat - in numar prea mare, din nefericire - pe tronurile principatelor. Odata cu el, o adiere de Renastere a patruns in Tara Romaneasca,
la acea vreme aflata inca intr-un Ev Mediu foarte departat de marea prefacere prin care trecea, de doua secole, Europa apuseana. Fulgeratoarea lui trecere
prin istorie a lasat cateva urme, datorita carora putem descoperi astazi fascinanta personalitate a acestui print neobisnuit. Dincolo de dorinta de marire
- cine n-o avea? - gasim in povestea lui lucruri aparte, care il deosebesc de alti pretendenti si domni care s-au perindat la tronul Tarii Romanesti. A
fost primul care a folosit politica franceza pentru a ajunge la tron. A adus cu el idei - poate chiar idealuri - care ar fi putut da o noua stralucire
Valahiei si i-ar fi grabit progresul, daca soarta l-ar fi pastrat mai mult pe tron pe acest principe. Cum ar fi aratat oare istoria romanilor daca Petru
Cercel ar fi domnit cateva decenii si ar contribuit la respingerea influentei otomane si la extinderea celei dinspre Apus? Nu ramane decat sa visam la
ce-ar fi putut infaptui in mai multi ani de domnie si sa regretam faptul ca, in intrecerea lipsita de scrupule, in acea olimpiada a coruptiei in care se
infruntau pretendentii la tron, a castigat turcitul Mihnea in locul lui Petru Cercel, care visase sa uneasca Principatele Romane cu Europa - in spirit.

Spatierea semnelor de punctuatie

2009-11-21T20:16:00.004+02:00

Pentru ca am observat de nenumarate ori ca majoritatea persoanelor nu au habar de spatierea semnelor de punctuatie, m-am gandit sa caut pe net si sa pun aici cateva reguli. Sunt luate dintr-un manual de stil.
Semnele de punctuatie (punctul, virgula, două puncte, punct şi virgula, semnul exclamării, semnul întrebării şi punctele de suspensie) stau lipite de cuvântul anterior şi separate cu un spaţiu de cuvântul următor.
Semnele precum ghilimelele si parantezele stau lipite de cuvintele pe care le includ si se separa cu un spatiu de cuvintele din exterior; paranteza se inchide inainte de semnul de punctuatie.
Exceptie fac punctele din interiorul unei abrevieri si simbolurile matematice.
Exemple: In timpul primei varste a fierului, tracii se impart in doua ramuri: de sud (tracii) si de nord (geto-dacii). Herodot ii numea pe daci "cei mai viteji...".
Burebista a condus Dacia in perioada 82-44 î.Hr., fiind o personalitate remarcabila.
Abrevieri: C.F.R., s.a.m.d.; simboluri matematice: 3,14 etc.

Iubirea si cunoasterea In Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu

2009-11-16T22:50:00.004+02:00

"Riga crypto si Lapona Enigel" este o balada, un cantec batranesc cu tema iubirii si a conditiei omului de geniu.
Inca din titlu observam ca numele celor doua personaje semnifica lumile din care fac parte si idealurile lor. Ei apartin unor lumi complementare si antagomice, care nu se pot implini in lumea aceasta.
Riga Cripto-regele ciupearca, al carui nume semnifica circumscrierea in propriul univers, in limba greaca "crypto" insemnand tainuit, ascuns; si lapona Enigel, care vine din tarile de gheata, indreptandu-se spre sud, unde va gasi soarele.Numele ei semnifica lumina, cunoastere.
Cei doi tind spre lumi diferite: ea, fiind o fiinta umana, spre o lume spirituala, a cunoasterii, (la caldura si iubire) pe cand Regele ciupearca apartine regnului vegetal, reprezentand lumea materiala, de unde nu se poate desprinde. El aspira la intuneric si umezeala.
Intalnirea celor doua personaje se realizeaza numai in vis.
Crypto este descris ca fiind un singuratic, sterp si naravas: ("sterp il faceau si naravas ca nu vroia sa infloreasca"), traind in regnul sau vegetal, in umbra, somn, racoare si umezeala.
Lapona isi urmareste idealul de a-si duce renii la pasunat, in sud spre soare, iar motivul transhumantei este un simbol al idealului sau. In calatoria sa, ea ajunge in lumea lui Crypto, care se indragosteste de ea si ii propune sa ramana cu el, dar ea ii raspunde ca ii e frica de intuneric si umezeala, si idealul sau e altul: "eu de umbra mult ma tem, ca daca-n iarna sunt facuta.... Din umbra deasa, desfacuta, Ma-nchin la soarele cel drept".
Invitatia Regelui ciuperca de a ramane cu el si de a renunta la idealurile ei, este tentanta pentru lapona, dar constiinta umana invinge si de aceasta data.
Crypto se metamorfozeaza intr-o ciuperca otravitoare si isi accepta conditia sa de om inferior, om obisnuit.
Acest poem este conceput ca o drama a incompatibilitatii a doua lumi total diferite, finalul fiind tragic.
Balada lui Ion Barbu este drama fiintei umane care se consuma intre traire si cunoastere, rational si emotional.
Poezia "Riga Crypto si lapona Enigel" este considerata de critica literara ca fiind un "Luceafar intors"

"money doesn't bring happyness", opinions

2009-11-07T21:44:00.002+02:00

I don't agree with this statement: "Money doesn't bring happyness".
It is known that without money we can't survive. After air, money is the most important source because even water must be bought.
Money is a drugg for society. With it can go to study, model our body. bury our relatives, buy a book, a icon, go to theatre, buy a man etc.
Nowadays, the word which makes the rules is money. Anywhere we go, we hear: "I need money, give my money".
An english proverb say: "money will do anithing". Everyone wants more than could have.
The world is very real too, but we must evolve and survive together with it. It can't be love, soul, myster.
There are two categories of people: poor people who have worries because of not haveing money and rich people who can have all things.
There are some persons who say that they are happy only with love and they also think that they can live with their lover or husband/wife even in poverty, but after marriage when the true problems appear, their happiness isn't whole. They would be more happy if they saw their children better dressed or paid their debt.
In my opinion, with money you can subject anybody. If you have money, you can have anything and you will know what it must be use.

Dilema puerila

2009-10-28T21:46:00.004+02:00

stand aseara cu fetele si tot razand, dintr-una in alta ne-am amintit de cantecelele interpretate in anii copilariei. Cred ca la toti ne e cunoscut refrenul "oac, oac diridirida samd", "Bate vantul frunzele", "In padurea cu alune" si inca unul al carui titlu nu mi-l mai amintesc , dar stiu sigur ca am o dilema in privinta lui:
"Vulpe tu mi-ai furat gasca da-mi-o inapoi...
Ca de nu eu vin cu pusca" si cu cati copoi? 2 sau 3? Asta e o imensa dilema pt mine.
:))

Pentru inceput

2009-10-20T16:51:00.001+03:00

test

prima postare

2009-08-20T15:13:00.000+03:00

bine ai venit pe blogul meu!